Absolvent al facultăţii de profil ieşene, Relu-Ilie Leoveanu (17.07.1942, Bucureşti – 12.11.2021, Bacău) a rămas în memoria băcăuanilor ca remarcabil profesor de istorie, deşi a doua specializare a sa înscrisă pe diplomă este cea de limba şi literatura română. Opţiunea declarată a fost pentru prima disciplină, încât şi-a câştigat repede un loc de frunte între dascălii din această parte de ţară.
După foarte puţină vreme de şedere în Capitală – unde tatăl său, militar, fusese detaşat –, familia s-a stabilit în Bacău, unde el a urmat cursurile Liceului (actualul Colegiu Naţional) „Vasile Alecsandri”. (Un detaliu biografic poate fi sâmburele măcar al unei povestiri: în 1942, tatăl său făcea parte dintr-o formaţiune militară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A primit permisie pentru a-şi vedea pruncul, iar la întoarcere pe front, nu şi-a mai găsit camarazii: fuseseră ucişi într-o ambuscadă…)
Studentul conştiincios a devenit profesorul apreciat pentru vastitatea cunoştinţelor din orice perioadă a istoriei românilor şi pentru puterea de a se racorda cu cele ştiute la contexte internaţionale. Dintre etapele sale profesionale, de referinţă rămâne cea de la Liceul (azi, Colegiul Naţional) Pedagogic „Ştefan cel Mare” Bacău. A strălucit aici pe toate planurile: ca dascăl de istorie, ca metodician (lucrările pentru obţinerea gradului didactic I coordonate de el pot fi considerate modele de redactare şi de mesaj patriotic, începând cu istoria locală), ca diriginte. A alcătuit sau a colaborat la alcătuirea de cărţi de proiectare didactică, de metodica predării istoriei sau de informare generală („Lexiconul istoric şi de arhaisme” din 2006, realizat împreună cu fiica sa, profesoara de limba şi literatura română Veronica Niţă-Leoveanu, a primit aprecieri unanime). Pentru şcoala pe care a slujit-o cu rar devotament a scris o monografie care pledează pentru anul 1860 ca punct de început în învăţământul pedagogic băcăuan.
Plecarea dintre noi a lui Relu-Ilie Leoveanu a provocat regrete şi amintiri spontane: „un intelectual şi coleg desăvârşit” (Mihai Semenov), „un vital, mereu cu zâmbet de om binevoitor; ne-ar fi putut lăsa mai multe scrieri” (C. Călin), „un om corect şi realist” (Aurel Stanciu). La spusele lui Daniel Nicolescu mă raliez şi eu: Relu-Ilie Leoveanu face parte dintre cei care „se duc pe rând, pe rând,/ Zarea lumii” luminând.
