Intra in redactie ca o vijelie, cu o noua stire in nelipsita-i geanta de pe umar si bascul impins pe ceafa. Zâmbea rar, insa avea mereu, in momente grele o vorba de duh, o gluma, o incurajare, un sfat pentru fiecare. Avea talent cu carul, condei ascutit, condus de un spirit navalnic, perfectionist al cuvântului si frazei clare, scurte, cu verb la timpul prezent. Scria greu, aplecat spre coala de hârtie, inghesuit, manuscrisele sale erau o pilda a ceea ce inseamna raspunderea pentru cuvântul scris. Exigent cu el insusi, creator si critic, nemultumit revenea pe text, corecta inclusiv pe spalt, pâna ce textul mergea la tipar. El a fost Constantin Nancu, ziarist de mare forta, activ, dinamic, cu o mare deschidere spre nou, cautând mereu tinere talente.
Nascut intr-un sat din Buzau, cu talent etalat inca din scoala, participând la concursuri de poezie si proza, Constantin Nancu a fost trimis, mai târziu, la Scoala de Literatura “Mihai Eminescu” din Bucuresti, fiind coleg cu marele poet Nicolae Labis, dar si cu viitorul profesor si freneticul fotoreporter Valeriu Bogdanet. Pe la sfârsitul anilor ’50, devine reporter la ziarul “Scânteia Tineretului”, apoi corespondent al aceluiasi ziar pentru Regiunea Bacau. Intre timp, a absolvit si Facultatea de Filologie de la Iasi, iar la inceputul anilor ’60, a devenit redactor al ziarului “Steagul Rosu”. Indragostit de gazetarie, a cutreierat fosta regiune si apoi judetul Bacau, devenind unul dintre cei mai buni ziaristi pe probleme de agricultura (fiu de taran fiind) si sociale, un reportajist de exceptie, in care eroii sai erau oamenii pamântului, obiceiurile, traditiile, dar si necazurile lor.
In prima zi a Revolutiei a fost printre cei noua fondatori ai ziarului DESTEPTAREA, noul cotidian al bacaunilor. Editorialist de exceptie, Constantin Nancu a devenit un lider adevarat, un catalizator al tânarului ziar si al tinerei redactii, deoarece exigentul gazetar a stiut sa se inconjoare de tineri aspiranti la dificila si frumoasa meserie, pe care i-a indrumat, cu blândete si, in acelas timp, cu exigenta argumentelor, venite dintr-o experienta dura, dar si din cultura sa enciclopedica. Era o adevarata placere sa stai de vorba cu el atunci când se contura, dimineata, sumarul, multi ani fiind sef de sectie si redactor sef adjunct al ziarului DESTEPTAREA. De altfel, perioada de dupa schimbarile din decembrie 1989, a fost cea mai prolifica si benefica pentru intreaga lui cariera, dând masura talentului si culturii sale.
“Constatin Nancu mi-a fost coleg si prieten multi ani. Era un adevarat profesionist, despre exigenta sa fata de sine insusi vorbeau mai ales manuscrisele la care lucra ore si chiar zile intregi. Constructor neintrecut de propozitii si fraze, autor, indeosebi, al unor reportaje formidabile, cântarea fiecare cuvânt, pe ca il filtra prin talentul sau innascut, il slefuia cu dibacia mesterului desavârsit, incât scrisul sau stralucea aidoma diamantului.
De la el am invatat multe, a fost un exemplu pentru cei din generatia mea. Prin disparitia lui Constantin Nancu, presa scrisa pierde un important condei si o voce distincta, care stia ca un cuvânt asternut pe hârtie si dat luminii tiparului poate fi mai ucigator decât glontul sau un balsam pentru o anume suferinta”, ne-a spus, la inchiderea editiei Eugen Verman, fost redactor al ziarului DESTEPTAREA.
L-am cunoscut pe Constantin Nancu, am fost ucenicul lui, ucenicul unui dascal de mare talent, am lucrat impreuna la multe editii ale ziarului, imi vorbea nopti la rând despre poezie, literatura, gazetarie, intâmplari din viata, l-am iubit si l-am respectat, in egala masura, as indrazni sa spun ca m-am bucurat de prietenia lui. Un OM extraordinar.
La timp de despartire, ii cer sa ma ierte pentru prea multa indrazneala, pentru aroganta vârstei si neascultare.
Dumnezeu sa-l ierte, iar noi nu-l vom uita.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
