Astăzi trebuia să sărbătoresc, împreună cu mulți amici, ziua de naștere a lui Vlăduț Ghervase. Poate că vă aminitiți, era motociclistul acela frumos, care a murit anul trecut, la Orizont, într-un accident de circulație. Rula regulamentar, însă a fost izbit de un taxi ce întorcea de pe celălalt sens.
O frizeriță i-a acordat primul ajutor. O echipă medicală de la Spital s-a străduit ore întregi să-i salveze viața, din păcate fără succes. Oamenii adevărați sunt scoși la iveală în astfel de împrejurări tragice.
Vlăduț putea trece mai devreme prin zona respectivă, dacă ar fi apelat la ”pile” și n-ar fi stat la rând, la ghișeele instituțiilor statului. Dar era tipul de tânăr educat, energic, altruist și competent în tot ceea ce făcea. Era ca ploaia ce face să înverzească totul la atingerea sa.
Era o fărâmă din viitorul mai bun al acestui oraș. Sunt bun prieten cu, Iulian, tatăl său și i-am urmărit cu uimire creșterea și maturizarea. Mi-a îndrăgit copiii, așa cum l-am îndrăgit și eu pe el și pe cei doi frați ai săi. Iar acum simt că lipsa lui mă arde, ca o rană necicatrizată. Altă dată, îl sărbătoaream. Acum, încerc doar să-mi gasesc cuvintele, pentru un gând cald.
În ajunul înmormântării sale, sute de prieteni i-au adus un ultim omagiu, chiar la locul accidentului. Trăim vremuri în care amintirea acelei manifestații de iubire și compasiune are darul să ne facă mai solidari. Să ne amintescă de prețul infinit al vieții noastre limitate și unice. De valoarea celor de lângă noi, pe care trebuie să-i apreciem, atât cât noi suntem și ei sunt. Și chiar mai mult decât atât.
Salut, Vlădut! La Mulți Ani, Vlăduț! La revedere, Vlăduț! Adio, niciodată.
Marius Fundulea
