8 noiembrie 2024

În format restrâns

Știința își reia azi pregătirile fără cele patru jucătoare convocate la națională. Iar Divizia A1 va continua cu numai opt echipe, Agroland Timișoara urmând să se retragă din campionat

Gata cu Sărbătorile, gata cu vacanța! Voleibalistele Științei Bacău își reiau astăzi antrenamentele. O fac însă în format redus. Fără Alice Kapelovies, Cristina Cazacu, Georgiana Faleș și Denisa Rogojinaru. Cele patru au fost convocate la națională pentru meciurile din preliminariile Campionatului European: sâmbătă, cu Spania, iar pe 11 ianuarie, cu Bosnia Herțegovina.



În aceste condiții, Kapelovies, Cazacu, Faleș și Rogojinaru vor reveni la echipa de club cel mai devreme pe 12 ianuarie. O problemă pentru antrenorul Științei, Florin Grapă, în condițiile în care, în perioada 16-22 ianuarie, studentele vor avea de disputat nu mai puțin de trei meciuri pe trei fronturi diferite. Concret, pe data de 16, Știința se va deplasa la Lugoj, pentru jocul din faza a doua a Cupei României, cu gazdele de la CSM. Trei zile mai târziu, băcăuancele ar trebui să evolueze tot la Lugoj, dar în campionat, cu prilejul primei etape din retur. Iar pe 22 ianuarie este programat returul din „optimile ” Cupei CEV, contra lui Sliedrecht, în Olanda, acolo unde Știinta va încerca să apere victoria cu 3-2 din manșa tur.

„Absența jucătoarelor convocate la națională îmi cam dă planurile peste cap. Să vedem cum vom face. Nu este exclus să solicităm amânarea unuia din cele două jocuri cu Lugojul”, a precizat Florin Grapă. În format XS va continua și campionatul Diviziei A1. Și asta pentru că, după forfaitul din vară al Medicinei Târgu-Mureș și al CSM Oradea și după excluderea Penicilinei Iași la începutul sezonului, o altă formație este pregătită să arunce prosopul: Agroland Timișoara. Gruparea timișoreană și-a anunțat retragerea din campionat între tur și retur, ca protest pentru suspendarea, de către Federație, pe o perioadă de opt luni a antrenorului Paul Bogdan, plecat între timp în Ungaria, la Bekecsaba.

„Așa cum am avertizat încă din vară, clubul nostru se află sub asediul conducerii Federației Române de Volei deoarece am început să spunem lucrurilor pe nume. Iată că la jumătatea sezonului regulat am hotărât să nu mai continuăm această luptă, fiindcă, din păcate, voleiul se îndreaptă, din cauza domnilor Vișan și Cotoanță, spre o fundătură. Nu mai vrem să facem parte din acest fenomen”, a declarat patronul Agroland, Horia Cardoș. În aceste condiții, Divizia A1 va continua cu numai opt echipe. Rezultatele înregistrate de Agroland în tur rămân valabile, urmând ca timișorencele să piardă la masa verde, cu 3-0, toate meciurile din retur. În ceea ce privește play-off-ul, acesta va continua tot cu primele șase clasate.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014