Afara este frig si ploua, iar ulitele comunei Oncesti sunt pustii. Singura zona mai animata din comuna este cea a primariei. Pe treptele cladirii galbene, impozante, asezata la rascruce de drumuri, tropaie de frig câteva femei si un barbat. Imbracati sumar si cu mâinile afundate in buzunare, oamenii framânta des din picioare, a nerabdare. Tresar la fiecare motor de masina care se aude venind dinspre deal. Dau binete si schimbam câteva cuvinte.
Aflu ca am nimerit fix in ziua in care trebuie sa vina postasul si pentru ca este foarte aglomerat inauntru, oamenii asteapta pe scari sosirea acestuia. “E zi de alocatii, doamna! Suntem vai de steaua noastra! Abia reusim sa intindem banii copiilor de la o luna la alta. Cum ii luam, asa ii si dam inapoi. Daca ii iau acum, nu mai ajung cu ei pâna acasa. Trec pe la magazin sa-mi platesc datoriile, mai cumpar te miri ce si s-au dus banii”, spune Ramona Vicol, destul de suparata.
Femeia spune ca primeste alocatie de sprijin pentru doi copii. Asta inseamna 170 de lei. Banii sunt extrem de putini, insa lipsesc locurile de munca din sat. Distanta fata de oras este mare si nimeni nu-si permite luxul navetei.
Ana Iancu, mama a sapte copii, spune ca ar munci orice, numai sa aiba unde.
“Din sapte copii, mai am acasa cinci. Toti sunt la scoala si pentru toti trebuie sa cumpar mereu câte ceva. Se spune ca invatamântul de stat este gratuit, insa, m-am saturat sa tot aud de planse, de auxiliare, de cartoane colorate, hârtie glasata si multe altele. Ar trebui adaptate activitatile acestea si la mediul in care traiesc copiii si la posibilitatile materiale ale parintilor. Traim din alocatie! Nu avem alte posibilitati!”, declara Ana Iancu.
Cazul Eugeniei Benescu, 61 de ani, este la fel de cutremurator. Este greu de imaginat cum o persoana poate trai doar dintr-un ajutor social de 94 de lei.
“Am lucrat la CAP, dar au disparut actele din arhiva, ca sa-mi pot cere si eu drepturile. A fost mai demult un incendiu mare, iar multe acte au disparut de atunci. De unde sa iau bani ca sa merg la oras sa caut in arhive? Unde sa ma duc? Cine se mai uita la mine, femeie batrâna? Asa ca stau locului si muncesc cu ziua, pe unde apuc. Nu am nici macar lumina. Nu am cu ce plati! Stau la lumânare, iar de multe ori nici bani de acestea nu am”, spune Eugenia Benescu.
Femeia spune ca ploile si frigul au intârziat lucrarile agricole. Ca sa supravietuiasca, oamenii locului se ocupa cu agricultura sau cresterea animalelor. Lucratul pamântului este insa costisitor. Taranii spun ca pentru un hectar de pamânt, arat si discuit, trebuie sa platesti 500 de lei, la care se adauga 250 de lei semanatul, plus munca oamenilor. Oamenii de la tara, invatati cu munca câmpului, nu gândesc insa asa. Ei stiu ca pamântul trebuie lucrat, ca sa dea roade. Un orasean ar spune ca de 1.000 de lei ar cumpara cereale si s-ar lipsi de arat, discuit, semanat, prasit, cules, carat de pe câmp etc.
