25 noiembrie 2024

In Bacau se manânca si international

De când lumea si pamântul, de când exista viata, un element a fost esential: hrana. De-a lungul istoriei oamenilor, odata cu evolutia, modul de preparare a hranei a cunoscut modificari si transformari, astazi ajungându-se la arta culinara.

Chiar daca unele preparate au ramas traditionale, amatorii si iubitorii de bucatarie, dar si specialistii in arta culinara incearca sa aduca noi combinatii de gusturi si arome menite sa incânte papilele gustative ale celor ce se vor infrupta din ele.



Si pentru ca e arta, si esteticul conteaza foarte mult, modul de asezare a preparatelor in farfurie s-a metamorfozat odata cu imaginatia celui care a gatit. Pentru ca aceasta parte din viata noastra devine din ce in ce mai importanta, media ultimilor ani a speculat acest aspect, si a venit pe piata cu reviste de specialitate, si cel mai important, emisiuni la televiziune, care se bucura de ratinguri fabuloase, si chiar posturi de televiziune specializate in arta culinara.

Restaurantele s-au intrecut si se intrec in continuare intre ele in bucatarii, incercând sa ofere clientilor cele mai savuroase retete. Iar pentru a fi in top, au nevoie de specialisti. Bucatari cu experienta, specializati in tara si in strainatate, sau chiar au apelat la bucatari straini. De când cu emisiunile de la televizor, mai toata lumea vorbeste de masterchef si topchef, ceea ce demonstreaza ca românului chiar ii pasa ce are in farfurie.

In Bacau sunt multe restaurante, cele mai multe axate pe retete românesti, dar de ani buni si-au facut loc pe piata si restaurantele care au adus clientilor lor retete internationale. Asa se face ca astazi in Bacau te poti delecta cu preparate frantuzesti, italienesti, chinezesti, turcesti, libaneze si multe altele.

Incercam in continuare sa sondam câteva din bucatariile restaurantelor din Bacau, si sa aflam câte ceva despre cei care isi pun in valoare cunostintele pentru a ne servi un preparat culinar la cele mai inalte standarde.

Ingredient secret- sa pui suflet in farfurie

De 15 ani lucreaza in bucatarie, iar in ultimii trei a gatit pentru clientii restaurantului „Miorita”. Pe Chef Remus l-am gasit in bucataria restaurantului, pregatind reteta sa preferata din bucataria traditionala româneasca, „Varza a-la-Cluj” .

In afara de bucataria românesca, prefera bucataria mediteraneana, iar in materie de deserturi, le prefera pe cele frantuzesti. Reteta sa preferata este „Trio de rata cu biscuiti de parmezan” , reteta cu care a participat la preselectii pentru show-ul de televiziune „Hell’s kitchen”, de la care inca asteapta raspuns.

A gatit pentru oameni importanti cum ar fi Adrian Nastase si Miron Mitrea, iar din showbiz pentru Irina Loghin, Pepe si Andra. Pentru viitor isi doreste sa deschida un restaurant in Bacau in care omul sa se simta bine, ca acasa.

ciobanu(chef Remus) bun

„Prin câte restaurante am lucrat, problemele cele mai mari erau la personal si organizare. In continuare ducem lipsa de personal calificat. Recomand meseria de bucatar daca e facuta cu pasiune. Daca nu pui suflet, nu-ti iese.” s-a destainuit Remus Ciobanu.

In Bacau exista un bucatar chinez celebru, si nu exagerez deloc când spun asta. Multa lume il cunoaste pe Zhao, poate si pentru ca e o figura exotica in orasul nostru.

Zhao a venit prima data in România in urma cu 20 de ani, iar de 15 ani lucreaza la restaurantul „Latin” din Bacau. Are cursuri in arta culinara, studiind in tara sa natala. Ingredientele de baza in preparatele sale sunt sarea chinezeasca, otetul si uleiul de soia, dar si pasta iute. De altfel, majoritatea meniurilor chinezesti sunt picante.

Reteta sa favorita este fileul iute de vita, iar cele mai comandate sunt puiul in cinci culori sau puiul cu arome. La desert ne recomanda fructele caramel. Desi iubeste mâncarea sa de acasa, nu se da in laturi când vine vorba de mâncat româneste.

Ii plac ciorbele, adora sarmalele si nu se poate abtine când e vorba de o friptura gatita ca la noi. Zhao ne-a spus ca a gatit pentru foarte multe personalitati, dar nu stie sa-i numeasca insa ii recunoaste la televizor. A primit multe oferte de la alte restaurante si din Bacau si din tara, dar nu a plecat de la „Latin”.

zhao1

„Am multi clienti care se afla in tranzit si opresc special in Bacau sa manânce la noi. De curând, s-a deschis un hotel nou in Bucuresti, si ne-au comandat noua mâncarea. Au venit din capitala si au incarcat o masina plina cu produsele noastre” spune Zhao mândru ca ii este apreciata calitatea preparatelor sale.

Hosgelediniz. Bine ati venit!

Asa ne-a intâmpinat Sayin Orhan in restaurantul sau. Am stat cu Orhan la un ceai turcesc, si in primul rând am incercat sa aflam câte ceva despre el. S-a nascut la Gazientep, undeva in apropiere de granita cu Siria. Cu gatitul a inceput sa cocheteze pe la 12-13 ani când a inceput sa si lucreze, la inceput vânzând kebab si gratare.

De altfel ne spune ca 12-13 ani este vârsta optima la care sa incepi aceasta meserie. In România a ajuns de 8 ani, in Bacau de 6, iar restaurantul „Saray” l-a deschis in urma cu un an si jumatate. Din pacate, lucrurile nu merg chiar atât de bine, iar supararea mare a lui Orhan este ca de patru luni strada pe care este amplasat restaurantul sau este decopertata si fara trotuare, borduri, locuri de parcare, ceea ce-i afecteaza afacerea.

Despre bucataria turceasca cred ca am putea vorbi foarte mult. Insa Orhan s-a rezumat sa ne spuna doar ca gateste pe baza de carne de oaie, favorita sa si din care prepara peste 30 de retete traditionale, carne de vita si carne de pui. Despre aromele retetelor turcesti e greu sa le descri in cuvinte, insa cine le-a incercat a ramas fermecat de acestea. Si la capitolul deserturi se sta foarte bine, dulciurile turcesti fiind apreciate in lumea toata. In restaurantul „Saray” am gasit de altfel renumita baclava, favorita lui Orhan.

Orhan 1

„In mod special imi place carnea de oaie, pe care o si prepar in mai multe feluri. Am gustat si din alte retete internationale, dar nu m-au impresionat chiar atât de tare, asa ca ramân fidel bucatariei turcesti. Din bucataria românesca mi-au placut ciorba de burta si ciorba de vacuta.”

Pizza, preparatul cel mai consumat de bacauani

Când pomenim de pizza si paste gândul ne fuge imediat catre Italia. Dar chiar sunt cele mai reprezentative preparate pentru bucataria italiana? Din punctul nostru de vedere se pare ca da. Cristina Fartadi a ajuns in urma cu 15 ani sa lucreze in bucatarie. Isi dorea o meserie care sa o ajute sa plece in strainatate.

Conjunctura a dus-o intr-un restaurant unde a lucrat in echipa, si s-a indragostit de meseria de bucatar. In ultimii ani s-a specializat in bucatarie italiana, din care prepara cu mare placere „Tagliato de vitelo con rucola e parmegiano” sau „Saltimbaco a la Roma”, dar si alte retete care arata foarte bine si sunt foarte gustoase.

Si Cristina sustine ca ingredientul secret si principal este pasiunea, iar ea mai foloseste in preparatele ei busuioc, rozmarin, salvie si oregano. La desert prefera fondant de ciocolata cu dulceata de coacaze si inghetata de vanilie sau prajitura cu iaurt si fructe de padure. Cristina considera ca reusita succesului in bucatarie consta intr-o echipa bine pregatita si bine inchegata, pentru ca exista momente când este foarte aglomerat si trebuie sa faci fata cu brio exigentelor clientilor.

Cristina Fartadi3

„La noi, la Amarante, cele mai cerute sunt pastele, fructele de mare, pestele si preparatele din muschi de vita. Din bucataria noastra imi plac sarmalele, iar din cea internationala, pe lânga retetele italienesti, imi place bucataria frantuzeasca, pentru ca e complexa si sanatoasa” Cristina Fartadi- bucatar restaurant Amarante.

Cea mai apreciata, probabil, bucatarie din lume, si ne referim aici la cea frantuzeasca, este prezenta si la noi in oras. Restaurantul „Bacchus Bistro Chic” este axat pe bucataria traditionala frantuzeasca, dar aici se servesc si alte meniuri din bucataria internationala si din cea româneasca. Pret de minute bune ne-am intretinut cu managerul restaurantului, Marcelin Trefas, si am incercat sa aflam cât mai multe despre bucataria restaurantului. In primul rând trebuie sa stim ca bucatarii de aici au fost instruiti de specialisti din Franta, si ca prepara in jur de 20 de retete originale frantuzesti.

Chiar daca suna…pompos, preturile sunt accesibile iar ingredientele sunt suta la suta naturale. Specialitatea casei este” piept de rata la gratar cu sos de miere si ceapa echalotte” iar ca desert „clatite flambate Grand Mosuier si sos de portocale”.

Marcelin Trefas1

„Avem in jur de 20 de retete frantuzesti. Bacauanii comanda cel mai mult preparate din piept de rata, somon si muschiulet de porc cu sos de mustar. Clientii nostri au surprize placute, in sensul ca ne apreciaza bucataria si sunt multumiti de calitate.” a declarat Marcelin Trefas, manager.

Si lista ar putea continua, pentru ca in Bacau exista posibilitatea de a mânca fel si fel de specialitati ce provin din bucatarii renumite la nivel international, cum ar fi cele mediteraneene, persane, libaneze si chiar japoneze. Aromele sunt din cele mai spectaculoase si chiar merita sa le incercati. Cuvintele sunt de prisos in fata multitudinii de delicatese, asa ca nu ne ramâne decât sa va uram „Pofta buna!”



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014