13 decembrie 2024

În Bacău, morții au semnat inițiativa „Fără penali”. Peste 6.000 de semnături depuse de USR au fost invalidate

Maria P., născută în 1941, a decedat cu 10 zile înainte să înceapă strângerea semnăturilor pentru campania „Fără Penali în funcții publice”. Faptul că a murit nu a împiedicat-o să-și completeze datele într-un tabel și să iscalească. Cum a reușit să facă acest lucru va rămâne un mister pe care să-l deslușească liderii Uniunii Salvați România.

Invalidare de 30%



Semnătură Mariei a fost anulată de funcționarii de la Direcția de Evidență a Persoanelor care au verificat dosarele depuse de USR. Au mai fost anulate și alte peste 6.000 de semnături care nu îndeplineau condițiile legale. Mai precis, 6.155 din 22.371. Aproape 30 la sută din semnăturile depuse de USR au fost invalidate.

Se pare că nu există dosar cu semnături care să nu aibă un procent important de semnături anulate.

Există documente care atestă faptul că unele dosare au până la 40% dintre semnături anulate. Deșteptarea a aflat de pagini întregi în care toate semnăturile au fost declarate invalide pe motivul că persoanele respective nu figurează în Registrul Electoral.

Care sunt condițiile

Pentru că o semnătură să fie declarată valabilă, datele personale ale celui care a semnat trebuie să corespundă înregistrărilor din bazele de date. Se verifică numele, prenumele, adresa, seria și numărul cărții de identitate, CNP.

Dacă toate acestea se potrivesc cu ceea ce apare în Registrul Electoral, semnătură este declarată valida. Dacă unul dintre elemente este greșit, semnătură este invalidată.

Mai trebuie ca persoana care a semnat să aibă domiciliul în localitatea în care se depun dosarele cu semnături și să aibă drept de vot.

Ce erori au fost identificate

Funcționarii care au verificat listele cu semnături au găsit, pe lângă unele erori care ar putea fi considerate erori de scriere – prenume sau adrese incomplete – mii de cazuri în care datele personale sunt greșite, persoane cu domiciliul în alte localități, minori, sau nume inexistente.

În cazul persoanelor cu domicilii în alte localități este vorba atât de cei care au declarat de la bun început că nu-s din Bacău cât, mai ales, cei care au dat CNP sau seria cărții de identitate corecte dar au spus că-s din oraș deși domiciliul lor e în altă localitate.

Ce s-a mai găsit:

* persoane inexistente (nume, prenume, CNP care nu există)
* serii și numere ale unor cărți de identate care aparțin unor persoane din alte județe
* același CNP pentru nume diferite, în dosare diferite
* CNP inexistent
* adrese inexistente în Bacău
* același nume în dosare diferite
* femei cu date corecte în afară numelui de familie care era schimbat

„Am fost sesizat de către angajații care au făcut efectiv aceste verificări ale semnaturilor despre faptul că au fost găsite nereguli. Cele constatate de către ei făceau obligatorie prezentarea acestor materiale către organele de urmărire penală în caz contrar puteam discuta de o favorizarea a ” infractorului”, aceasta fiind practic infracțiunea in momentul in care ai cunoștință de săvârșirea unor fapte si nu le prezinți organelor in drpt spre cercetare”.
Cosmin Necula
primarul municipiului Bacău

Cine a avut acces la cărțile de identitate?

Există un număr relativ mare de semnături care au fost invalidate pentru că, deși aproape toate datele corespundeau, numărul și seria cărții de identitate erau greșite. Greșite într-un sens foarte interesant: persoanele în cauza aveau în tabelele USR cărți de identitate cu seria XC dar în baza de date națională apăreau cu seria ZC.

O singură concluzie se poate trage de aici și unii funcționari chiar au și spus clar acest lucru: persoanele în cauza și-au preschimbat cărțile de identitate. Unii în 2011, 2013 sau 2015 ori 2017. Cine și-a schimbat recent buletinul știe că seria XC a fost înlocuită, acum câțiva ani, cu seria ZC. Ce înseamnă asta?

Cumva că anumite persoane au avut acces la date personale ale unor cetățeni și le-au folosit? Nu știm, dar cu siguranță trebuie să existe o explicație iar autoritățile trebuie să facă lumina.

CNP-ul primarului, utilizat abuziv

Într-unul din dosarele verificate, funcționarii au avut surpriză să descopere că o persoană care semnase pentru inițiativa „Fără Penali” a utilizat chiar codul numeric personal al primarului Bacăului, Cosmin Necula.

Numele utilizat de persoana respectivă nu a fost identificat pe teritoriul municipiului. La adresa indicată nu locuia nimeni cu acel nume iar seria cărții de identitate nu corespundea. Primarul Cosmin Necula a declarat pentru Deșteptarea că a aflat ca numele său a fost folosit de patru ori în listele de semnături.

Stanciu-Viziteu afirmă că USR Bacău a avut o campanie corectă
După încheierea campaniei „Fără penali în funcții publice”, inițiată și derulată de USR, au apărut în spațiul public acuzații cu privire la faptul că 6.000 de semnături ar fi fost falsificate. În județul Bacău nu există astfel de cazuri, afirmă deputatul Lucian Stanciu-Viziteu, președintele filialei USR.

„Trebuie văzut cine susține că acele semnături sunt false. Au existat cazuri în care primarii i-au sunat pe cetățeni și le-au cerut să-și retragă semnăturile, asta chiar în fața noastră. Alții au făcut presiuni și au încercat să-i convingă că această campanie e o prostie, lucru care nu era de competența lor”, a declarat Lucian Stanciu-Viziteu.

Simpatizanții și membrii USR au strâns semnături în stradă, în mod transparent, a explicat deputatul. Și la sediul USR au venit băcăuani pentru a semna, iar mulți au adus liste cu semnături ale rudelor sau prietenilor care susțin campania. Au fost primite liste și din diaspora:

„Noi am considerat că sunt de bună-credință și susținem că a fost un proces democratic și corect. Poliția și alte instituții de control vor face cercetări și vor constata dacă există, într-adevăr, semnături false.” Liderul USR a precizat nu a fost informat despre existența unor semnături false în cadrul campaniei „Fără penali în funcții publice”.

„Nimeni nu ne-a informat, nimeni nu ne-a căutat și nu știu ca în județul Bacău să fi apărut astfel de situații, dar știu că în alte zone au existat încercări din partea PSD și a unor persoane direct afectate de a decredibiliza această inițiativă. Sper să nu se facă confuzie între semnăturile falsificate și semnăturile nevalidate din motive birocratice, cum ar fi lipsa celui de-al doilea prenume”, a mai declarat deputatul.
Silvia Pătrășcanu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -