Echipa de volei feminin a Științei Bacău are ca obiectiv în viitoarea ediție de campionat, care va debuta în luna octombrie, revenirea pe podiumul Diviziei A1. Pentru a-și atinge ținta, băcăuancele și-au întărit serios lotul în această vară. Înainte de toate, prin aducerea a trei straniere: centrul sloven în vârstă de 24 de ani, Tina Grudina, trăgătoarea secundă de 28 de ani Alexandra Dascălu, care este de origine română dar are cetățenie franceză, și centrul finlandez de 29 de ani Laura Pihlajamaki.
Lor li s-a alăturat ridicătoarea Lorena Ciocian, revenită la Știința după paranteza numită CSM Târgoviște, dar și două junioare: Carmen Dițu (centru, ex CSM Târgu-Mureș) și Ana Stoian („secundă”, CSM București).
Având în vedere că din titularele de anul trecut au rămas Kapelovies, Rogojinaru, Faleș, Koleva și Ciucu (Cazacu urmând să revină pe teren în 2020), este clar că Știința va avea un rol de protagonistă. Cu toate acestea, antrenorul studentelor, Florin Grapă, se confruntă cu o problemă majoră: nu va putea avea la dispoziție lotul complet decât la începutul lui septembrie. Și asta pentru că o bună parte dintre voleibalistele legitimate la gruparea băcăuană se află la loturile naționale, pentru Campionatul European ce va avea loc între 23 august și 8 septembrie în Ungaria, Polonia, Slovacia și Turcia. Și nu vorbim doar de jucătoarele convocate la prima reprezentativă a României.
Într-o situație similară se află și cele trei noi straniere: Grudina, aflată în pregătiri cu Slovenia, Dascălu, convocată sub tricolorul francez, și Pihlajamaki, selecționată în naționala Finlandei. „Eu nu pot face decât să aștept ca jucătoarele respective să-și încheie treaba la Europene. Depinde acum cât de departe merge fiecare din această națională în parte”, a declarat antrenorul băcăuan Florin Grapă, care a adăugat: „Având în vedere că am adus multe jucătoare noi, vom avea de lucru în privința omogenității. Iar faptul că voi dispune de lotul complet de-abia în septembrie este o piedică în acest sens. Deocamdată, am demarat pregătirile cu celelalte jucătoare din lot.” Tehnicianul băcăuan a exclus participarea Științei la vreun turneu de pregătire în perioada următoare.
Se desființează CSM București?!
Câștigătoare a Challenge Cup în 2016 și campioană a României în urmă cu un an, echipa de volei feminin CSM București este în pragul colapsului! După desființarea secțiilor de rugby și volei masculin, clubul tutelat de Primăria Capitalei ar urma să renunțe și la echipa de volei fete din motive financiare. În acest context, singura secție care ar supraviețui la CSM București ar fi cea de handbal, feminin și masculin.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.