Secolul XIX a fost plin de evenimente și transformări pentru Principatele Dunărene. De la înălțimea secolului XXI privim cu superioritate oamenii și instituțiile de atunci fără să ne dăm seama câte transformări au fost nevoiți să suporte într-un interval de timp destul de mic.
Bunăoară, de la 1830, când Țările Române au primit dreptul să-și exporte produsele agricole în Occident, fără să mai obțină aprobarea otomanilor, și până la 1862, când s-a produs unirea de facto a celor două țări, au trecut 32 de ani, fix cât au trecut de la Revoluția din 1989 până acum.
Deosebirea este că, în timp ce noi am fost ocupați, în această perioada, să facem praf țara, Principatele au trecut printr-o revoluție- 1848, o ocupație otomană după revoluție, o ocupație rusească la începutul Războiului Crimeii, o ocupație austriacă în timpul și după război, campania unionista și Unirea de la 1859.
Toate aceste evenimente au fost însoțite de pierderi economice și umane, de restricții, de momente în care viața unui om nu a prețuit nimic. Și, totuși, românii nu doar că au rezistat, dar au și construit economic și politic o realitate care avea să se încununeze cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza și cu reformele absolut necesare ale acestuia.
Ce a însemnat că Principatele puteau exportă produse agricole în Occident? Un aflux monetar în cele două țări. Turcii obligau Principatele să le vândă lor grâul și alte produse la prețuri extrem de mici; exportul în Occident a însemnat că cerealele încep să fie vândute la prețul pieței. Dar, această bogăție a venit la pachet cu o cursă nebună a elitelor țării pentru a acapara pământuri și mâna de lucru tot mai ieftină.
Dezvoltarea economică a țării a fost însoțită de o decădere socială a majorității populației. Astăzi, însă, nici nu poate fi vorba de dezvoltare economică iar decăderea și sărăcirea românilor se poate vedea cu ochiul liber. Desigur, vor spune unii că avem întreprinderi cum n-au fost vreodată în țară asta. Dar care nu ne aparțîn. Nici statului român și nici cetățenilor români.
România modernă, care debuta în secolul XIX, deși a găsit calea spre îmbogățire și belșug, nu a găsit de cuviință să împartă bunăstarea cu cetățenii săi. Rezultatul îl știm. România contemporană, cu bazele puse în 1989, nu doarca n-a reușit să găsească o cale care să-i permită să-și exploateze resursele și să se îmbogățească, dar a condamnat la sărăcie și marea majoritate a cetățenilor.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
