25 noiembrie 2024

In 2005, Cornel Codreanu a revenit pe teren dupa o accidentare care l-a tinut pe tusa 20 de luni / Luptatorul de pe gazon

Nu cedeaza niciodata

Se declara un luptator. Si nu-l poti contrazice. E suficient sa-l vezi cum se bate pentru fiecare minge. In plus, Cornel Codreanu s-a luptat cu un genunchi rebel, cu patru operatii si cu gandul ca s-ar putea sa nu mai joace niciodata ca inainte de accidentarea suferita pe 13 august 2003. A strans din dinti, a tras de el si, dupa 20 de luni petrecute intre sperante si incertitudini, a revenit pe gazon. Luptandu-se ca intotdeauna. &#8222Pentru mine, 2005 a fost anul renasterii”, marturiseste Codreanu. &#8222Recunosc ca mi-a fost un pic de frica. Cand te operezi de atatea ori, e firesc sa apara si temerea ca ceva s-ar putea sa nu mai mearga ca la inceput. Au fost atatea cazuri. Din fericire, m-a ajutat mult si fizicul, dar si psihicul. Nu cedez usor niciodata”, precizeaza jucatorul FCM Bacau. Revenirea ca titular s-a produs la inceputul lui aprilie, la Timisoara, intr-un meci cu Poli. O saptamana mai devreme, Codreanu isi pusese genunchiul la bataie in Divizia C, intr-un meci jucat pentru &#8222satelitul” FCM ll. &#8222Tin minte ca am jucat la Targu-Neamt si am batut cu 1-0 pe Ceahlaul ll”, povesteste Cornel. &#8222Am tras tare de mine pentru ca-mi place fotbalul. Nu conteaza ca joc la Pitesti, Botesti sau Gheraiesti. Dau totul pe teren”. La sfarsitul meciului de la Targu-Neamt, Gheorghe Chivorchian si Cristi Popovici l-au imbratisat pe Codreanu. Si l-au dat ca exemplu tuturor celorlalti jucatori.



Vechime in galben-albastru

Partida cu Poli, de la Timisoara, nu a reprezentat altceva decat confirmarea ca toate probleme lui Codreanu au ramas undeva in urma. &#8222Am avut cateva emotii la inceputul jocului, dar apoi mi-am intrat in ritm”, rememoreaza fundasul bacauan, care si-a onorat revenirea cu un gol marcat in poarta Politehnicii. &#8222Golul mi-a dat aripi. Echipa juca bine si eram convins ca putem obtine un rezultat bun. Tin minte ca la pauza, in vestiar, le-am spus colegilor . Din pacate, am pierdut cu 2-1. De vina a fost si faptul ca ne-au lipsit o parte din titulari, iar Timisoara a reusit sa vina peste noi”, spune Codreanu, a carui voce este ascultata in vestiar. De altfel, Cornel Codreanu are cea mai mare continuitate la FCM Bacau. E jucatorul Bacaului din primavara lui 2001, surclasandu-i astfel pe alti &#8222veterani” precum Daniel Bogdan, Sorin Trofin, Florin Petcu sau Florin Ganea, care in tot acest timp au trecut si pe la alte formatii. &#8222Simt ca sunt respectat, dar nu e vorba doar de vechimea mea la echipa. Cred ca sunt respectat pentru ca si eu i-am respectat intotdeauna pe ceilalti. Nu m-am certat niciodata cu nimeni si am incercat mereu sa-i ajut pe nou-venitii la echipa”, marturiseste Codreanu, al carui bun-simt a fost mereu rasplatit: &#8222Si acum primesc telefoane sau mesaje de la diversi oameni de fotbal cu care m-am intersectat in cariera mea”.

&#8222Fratele” Apostol

Dintre toti fostii colegi, Fane Apostol ramane cel mai bun prieten al sau. &#8222E ca si fratele meu, chiar daca acum e in Cipru. In plus, suntem si rude, Fane cununandu-l pe fratele sotiei mele”, marturiseste Codreanu. &#8222Cu Fane am impartit banda dreapta si cred ca puteam juca impreuna la orice echipa din tara. N-am fi avut rivali”, considera Cornel, care a plans in momentul in care a aflat ca &#8222fratele” sau se va transfera in Cipru. &#8222Eu am fost primul care am stiut de transfer. Imparteam aceeasi camera din cantonament, iar cand Fane mi-a spus ca va pleca la o echipa din Cipru, mi-au dat lacrimile”. In decembrie, cand Apostol a revenit in tara pentru Sarbatorile de iarna, cei doi s-au reintalnit. Au stat la povesti, au jucat o miuta, iar pe 1 ianuarie, data reintoarcerii lui Fane in Cipru, Codreanu a plans din nou. &#8222E normal sa-ti mai cada cate o lacrima. Fane mi-a zis ca ma asteapta in Cipru, insa, deocamdata, eu mai am contract cu Bacaul. Dupa aceea vom mai vedea”, spune fundasul dreapta, care, in momentul in care si-a prelungit, vara trecuta, contractul cu FCM Bacau, i-a spus presedintelui Chivorchian: &#8222Semnez fara sa stau pe ganduri. Am o datorie fata de club”. Pana la plecarea in Cipru sau altundeva in strainatate (&#8222mi-as dori o experienta in afara tarii”), Cornel Codreanu trebuie sa mai castige o lupta: salvarea de la retrogradare. &#8222Ne asteapta un retur de foc, insa daca ne batem ca lumea in primele etape, avem sanse mari”. Trebuie sa credem aceste cuvinte. Mai ales ca nu le spune oricine, ci un luptator: Cornel Codreanu.Scris de Dan SION



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014

Abonare