Suntem in decembrie si miroase a brad. E vremea uratorilor. Si a povestilor spuse la gura sobei. Asa ca, sa mai punem un lemn pe foc, chiar daca povestea noastra arde in voie si fara… Ce-i drept, la mijloc gasim- veti vedea- ceva (mai multa) benzina! Asadar, povestea. Una vesela ca „Iarna pe ulita”.
Pentru ca si Dumitru Sechelariu a fost un om vesel. Iar rândurile noastre incep cu „a fost odata” si continua cu „Sechelariu”. De data aceasta, nu vom vorbi nici despre fostul primar al Bacaului si nici despre omul de sport care l-a revitalizat pe Feri Vastag si caruia echipa feminina de handbal a Stiintei ii datoreaza o parte din ultimul titlu de campioana, cucerit acum mai bine de 22 de ani. La cei 25 de ani pe care-i implineste, astazi, „Desteptarea”, isi cere dreptul la cuvânt si, implicit, la poveste, acel Dumitru Sechelariu inconjurat de ziare si de ziaristi. Seche a investit mult in mass-media bacauana. A fondat, la inceputul lui ’93, cotidianul „Ziua”, titlu care avea sa cunoasca ulterior notorietatea nationala. Iar un an mai târziu, a infiintat „Ultima Ora”, o publicatie ce amintea de Mihail Sebastian si in care se distingeau, printre altele, semnaturile lui Liviu Avram, Ovidiu Hogea, Remus Radu sau Claudiu Târziu.
In ’95, Sechelariu a preluat si modernizat „Desteptarea”, unicul cotidian de astazi al orasului. Si poate ca, fara investitia sa de atunci si de mai târziu, Bacaul nu ar mai fi avut azi chiar niciun ziar. Niciunul! Si zau ca ar fi fost pacat. Acestea sunt ziarele. Si, pe scurt, istoriile lor. Iar dincolo de ele, ii gasim pe jurnalisti. Si pe Sechelariu. Nu neaparat de aceeasi parte a baricadei, dar asta nu conteaza. Serios, chiar nu conteaza! Daca aveti indoieli, poate-l convingeti pe Ovidiu Pauliuc sa va povesteasca odata cum a mers toata redactia „Monitorului” la Primarie sa-l ure pe Seche.
Ca tot e vremea uratorilor si a povestilor…Si fiindca tot ne-am lungit, sa scurtam si sa… scrutam in timp pentru a descoperi un Dumitru Sechelariu intr-o ipostaza inedita: inghesuit la masa presei a stadionului „Emil Alexandrescu” din Iasi, la un meci de Cupa României, dintre FCM Bacau si Ceahlaul. Era in toamna lui 1999. Ajunsesem la meci impreuna cu redactorul-sef din acea perioada al „Desteptarii”, Dorin Ciulina, dupa un drum de pomina.
De pomina pentru ca, printre mistocareli de tot felul, la o benzinarie de pe drum, Dorin a uitat sa scoata la timp furtunul de alimentare, iar surplusul de benzina i s-a revarsat in portbagajul Daciei argintii. Oioioi, imi amintesc si acum cum pluteau firele de cabanos pe care le luasem ca pachet pentru drum! Când am ajuns in tribuna oficiala a stadionului iesean, i-am zapacit pe toti; „Trainspotting”, frate! Dupa un sfert de ceas, toata tribuna trasnea a benzina. Nici nu mai stiai cine se balacise in benzina: noi sau ei? Cu vreo zece minute inainte de startul jocului, a aparut si Sechelariu. S-a salutat cu Nechita, cu „Pinalti” si cu toti ceilalti mahari de la „oficiala”, dupa care ne-a zarit si a coborât grabit scarile catre masa presei.
„Mai baieti, sper ca nu va deranjeaza daca stau aici, cu voi”, ne-a spus in timp ce se chinua sa se aseze pe incomodele scaune rezervate jurnalistilor. Dupa ce a mai privit o data peste umar, s-a apropiat si mai mult de noi, facându-ne cu ochiul si spunând in soapta: „Stau aici cu voi, si pentru ca voi sunteti baietii mei si imi face placere sa vedem meciul impreuna, dar si pentru ca acolo sus, duhnesc aia a benzina, de nu poti respira! Naiba stie ce s-a intâmplat”.
E decembrie si miroase a brad. Iar din trecut, parca-parca vine o adiere de benzina…
