8 noiembrie 2024

• Biserica și societatea civilă, sprijinite de Prefectură, în campania umanitară de ajutorare a băcăuanilor bolnavi și singuri

Împreună, în spijinul persoanelor vulnerabile

Reprezentanții Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, împreună cu ONG-urile importante din municipiu (Crucea Roșie, Betania, Fundația de Sprijin Comunitar, Asociația „Lumina”), au avut, joi, o întâlnire cu prefectul județului, Liviu Miroșeanu, pe tema unificării eforturilor de sprijinire a persoanelor vulnerabile la epidemia de coronavirus.

În urma discuțiilor, au fost stabilite, de comun acord, criteriile de selecție a persoanelor vulnerabile, care vor beneficia de ajutor, fiecare dintre parteneri intervenind pe zona sa de acțiune, în scopul obținerii de ajutoare în produse sau bani.



Pentru început, sunt vizate mai ales persoanele vulnerabile care nu au niciun aparţinător, aflate în imposibilitatea de a se deplasa singure pentru a-și procura necesarul minim supravieţuirii. „Este nevoie să ne coordonăm eforturile și în acest domeniu al protecției sociale, pentru a fi eficienți.

Dincolo de eforturile pe care le vor face consiliile locale, implicarea asociațiilor și organizațiilor neguvernamentale este esențială, pentru că acestea pot suplini acolo unde este nevoie”, a declarat prefectul Liviu Miroșeanu. Prefectura urmează să determine numărul potenților beneficiari, asigurând, totodată, materiale și echipamente de protecție pentru folosința organizațiilor implicate.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014