Importanța strategică si militară a Văii Trotușului în contextul conflictelor actuale

Într-o perioadă în care instabilitatea politică și militară se accentuează pe zi ce trece, singura trăsătură durabilă este așezarea unui popor pe hartă. Așa se face că, în epocile cu evenimente atât de tragice ca cele din zilele noastre, importanța hărților crește. Cum fundamentele politice se modifică rapid sub picioarele noastre, harta, chiar dacă nu e determinantă, poate reprezenta un punct de plecare pentru înțelegerea unei logici istorice a ceea ce ar putea urma.

Considerații geografice și istorice

România are sorocul – și primejdia, natural – de a sta la o astfel de răspântie geopolitică. Suntem ceea ce Nicolae Iorga numea: un stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea carpatică și veghind asupra gurilor Dunării, străjuind aici în numele și interesul întregii Europe din spatele ei – ba, încă și mai departe – se cheamă că România noastră trăiește și vorbește aicea nu numai pentru dânsa singură. Statul nostru este, deci, în atenția Estului și Vestului, Nordului și Sudului deopotrivă – și în tot timpul. Ea deține, cum s-a spus, cu adevărat o pozițiune-cheie. […] Suntem, prin poziția noastră pe glob, dar și prin cele ce poartă fața și ascund măruntaiele pământului nostru, ca o stână carpatică la un vad <= trecere> de lupi. (Gheorghe Brătianu, 1941).

Munții reprezintă o forță care conservă, adeseori protejând culturile indigene, în defileurile lor, de ideologiile aducătoare de modernizări sălbatice, care de-atâtea ori au năpăstuit regiunile plate – cu toate că tot ei le-au oferit refugiu și gherilelor marxiste și cartelurilor de droguri în vremurilor noastre. Nu trebuie să fii un adept al determinismului geografic pentru a-ți da seama de importanța vitală a geografiei. Cu cât mai preocupați rămânem de evenimentele curente, cu atât mai mult contează indivizii și opțiunile lor; dar, cu cât privim mai atent curgerea secolelor, cu atât mai important ni se dezvăluie rolul geografiei. Putem trimite sateliți în hăurile sistemului solar – și adevărul este că piețele financiare și spațiul cibernetic nu cunosc limite –, dar lanțul munților Carpați constituie și astăzi o barieră care impune respect, parafrazându-l pe Robert D. Kaplan.

Trebuie să avem în vedere și faptul că Valea Trotușului a constituit în întreaga permanență istorică legătura cea mai apropiată între Estul și Vestul Carpaților Răsăriteni, între marile areale ale Podișului Moldovei și al Transilvaniei, cu implicații majore în întreaga preistorie a spațiului carpato-nistrean, dar și în perioada marilor migrații, în constituirea statului medieval de la răsărit de Carpați, sau în anul de mare cumpănă, ce poate fi numit doar Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz. Valea Trotușului a fost atât în atenția comandamentului militar german, în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru atacul spre stepa Ucrainei din vara anului 1941 și nu numai, cât și a celui sovietic în ofensiva de la finalul lunii august 1944 spre pusta maghiară.

Încă din 1910, maiorul Ernest G. Solcănescu făcea o prezentare, în cadrul Societății Geografice Române, cu titlul Studii geografice militare pe Valea Trotușului, despre importanța strategică a acestei zone. După o scurtă prezentare a preocupărilor sale despre acest areal geografic, urmată de o descriere fizică ce cuprindea inclusiv comunicațiunile (drumuri și căi ferate), studiul se continua cu Considerațiuni politice (de fapt o prezentare a populației) și Considerațiuni economice. Importanța strategico-militară a unei regiuni geografice se deduce, în primul rând, din datele istorico-militare. Autorul, în Considerațiuni militare, face o trecere în revistă a importanței drumurilor ce străbat văile râurilor Oituz și Trotuș, care este destul de mare și se pierde în amintirea vremurilor celor mai vechi. De la hoardele migratorilor, la Ștefan cel Mare, Matia Corvin, Mihai Viteazul și până în secolul al XX-lea, Valea Trotușului a fost martora diverselor expediții militare de la Est la Vest de Carpați și invers. Indiferent de ideologiile care vin și se sting, de liberalism, fascism, comunism, neomarxism, istoria a fost condusă de fapte și realități geografice.

Considerații strategice și militare

Apărarea României, de la Carol I și până în prezent, lasă Moldova într-o poziție vulnerabilă, deoarece modelul defensiv principal al autorităților a fost și este „strategia centrului care trebuie apărat”, iar acesta cuprindea, practic, doar Muntenia. Această paradigmă de apărare a fost reluată după 2014 (anexarea Crimeei de către Rusia), iar în anii recenți, cele mai multe exerciții militare de apărare s-au desfășurat chiar în zona liniei Focșani-Nămăloasa-Galați, fortificată de Carol I în perioada 1883-1885. O asemenea strategie de apărare ar lăsa Moldova, temporar, vulnerabilă în cazul unui atac, cel puțin până la sosirea aliaților NATO, dar este neconstituțională, deoarece nu ia în calcul integritatea teritorială a țării.

În contextul acestei paradigme de apărare, Văii Trotușului îi revine un rol capital. Încă din anul 1910, în cercurile militare ale României se lua în calcul, pe lângă un conflict cu vecinii de la Vest (Austro-Ungaria, n.a.), un război cu Rusia: „O ofensivă amică (în cazul unei pătrunderi ofensive dinspre Ardeal spre Moldova, n.a.), adică un ajutor adus nouă sau o acțiune comună cu noi spre Est. În această supozițiune, Valea Trotușului are o importanță capitală. Forțele amice, ce ar pătrunde în Moldova prin Palanca și Oituz, sunt în imediată apropiere a flancului regiunii F.N.G. (Frontului Național General, n.a.), deci cad în flancul trupelor care ar dori să atace această linie. O acțiune repede și energică, conduc forțele ce ar pătrunde prin această vale, numai în 3 – 4 zile de marș pe linia Prutului. Ținând seamă de viabilitatea comunicațiunilor, cu ușurință se va putea face o asemenea invaziune cu 4 – 6 Divizii” (maior Ernest G. Solcănescu, 1910).

Această supoziție din 1910 revine astăzi din ce în ce mai mult în actualitate, iar pentru ca România să nu mai fie luată prin surprindere trebuie să aibă căi de comunicații viabile. Dar, Valea Trotușului, din păcate, nu are infrastructura rutieră și feroviară cerută de necesitățile prezentului pentru a transporta materialul strategic al NATO către Ucraina și Republica Moldova. Avem nevoie de autostradă care să ne lege cât mai repede de Transilvania și de acolo mai departe, de Europa Centrală. Avem nevoie de autostradă pentru a avea legături rapide și cu Republica Moldova, de care ne leagă limba, o bună parte a istoriei, și de ceva vreme aspirațiile pro-europene ale multor moldoveni și ale unei părți a elitelor politice de la Chișinău. Să ne uităm mai departe spre Est, dar în speranța că Ucraina se va păstra în afara Rusiei și acolo ar trebui, tot strategic, să ne gândim la legarea părții de sud a Ucrainei – economic și interuman – de Europa.

În locul unei strategii de apărare a României la 300 de km în interiorul țării, mai bine o dezvoltare durabilă a infrastructurii de transport și nu numai, care să țină atacatorul dincolo de Nistru și chiar mai departe prin schimbarea paradigmei de apărare față de pericolul de la Est.

Concluzii

România este un cap de pod pe marginea plăcii tectonice pe care se află și a început să aibă cutremure de adâncime, care se propagă dinspre Marea Neagră spre Golful Persic. Dacă americanii folosesc această poziție pentru a sprijini Israelul în Orientul Mijlociu, la fel cum NATO o folosește pentru transporturi strategice și baze de informare în războiul ruso-ucrainean, depinde numai de București să obțină în schimbul poziției sale ceva.

Poate că această situație internațională tensionată ne va scăpa de una dintre bolile puterii de care au suferit cei ajunși în funcții mai înalte în România, de ieri și de azi, care a constat în îndepărtarea sfătuitorilor de calitate și înlocuirea lor cu o camarilă obedientă și rapace cu banul public. A fost un model atât de mult repetat în istorie încât a devenit o lege aproape de nezdruncinat. Dorința de căpătuială a unora dintre conducătorii României a permis, în ultimii 30 de ani, păstrarea în burta Statului român a numeroși agenți de influență ai Estului, dar și ai Vestului apropiat, care au zădărnicit dezvoltarea infrastructurii de transport și de apărare a țării, pe lângă corupția endemică a administrației și pofta de îmbogățire a celor vremelnic aflați în funcții publice și incultura unor decidenți politici.

De la București, până acum, Moldova nu a primit și nu primește dezvoltare. Poate războiul ruso-ucrainean va duce la dezvoltarea estului României. Inevitabil, Moldova din dreapta Prutului este placa turnantă și o autostradă ar trebui să treacă pe aici, spre Vest. Valea Trotușului are un rol capital, indiferent de paradigma de apărare pe care România o adoptă.

Aurelian BOTEZATU