Într-o lume marcată de fluctuații geopolitice și tensiuni regionale, țările aflate la periferia hărții politice internaționale se confruntă adesea cu o dilemă delicată: conducătorii lor, considerându-se mai puțin supuși standardelor democratice, tind să adopte măsuri nedemocratice, profitând de o presupusă impunitate dictată de poziția lor geopolitică sensibilă. În această perspectivă, liderii acestor state se simt adesea protejați de influențele externe și, implicit, de consecințele unor acțiuni autoritare.
Totuși, acest aparent echilibru fragil între autoritarism și geopolitică poate ascunde riscuri majore, deoarece există o subestimare a impactului pe termen lung asupra relațiilor interne și internaționale.
Una dintre preocupările majore este legată de faptul că liderii politici din aceste țări periferice pot ajunge să creadă că pot să-și consolideze puterea fără a ține cont de regulile democratice, beneficiind de o aparentă indulgență din partea comunității internaționale. Această percepție îi poate îndepărta de la principiile democratice și îi poate determina să adopte politici nedemocratice în mod repetat, ignorând riscurile pe termen lung.
Un alt aspect de luat în considerare este reacția potențială a electoratului față de astfel de derapaje politice. Chiar dacă liderii occidentali pot adopta o atitudine pasivă față de abuzurile democratice într-o țară periferică, există riscul ca aceste măsuri să aibă un efect de bumerang asupra suportului popular. Într-o eră a globalizării și a accesului facil la informații, cetățenii devin tot mai conștienți de practicile nedemocratice și, astfel, pot începe să se distanțeze de liderii politici care adoptă astfel de abordări.
Ce s-a întâmplat în R. Moldova cunoaștem: partide desființate abuziv, candidați scoși de pe liste în ajunul alegerilor, televiziuni închise, nerecunoașterea rezultatelor alegerilor din Găgăuzia, pentru ca, recent, președintele Maia Sandu să anunțe că localitățile care nu au votat cu partidul de guvernământ nu vor primi finanțare suplimentară pe motiv că sunt localități anti-europene și UE nu finanțează pe cei care îi sunt împotrivă.
Aceasta abordare unidimensională a politicilor promovate de Maia Sandu aduce cu sine riscuri palpabile și consecințe neașteptate. Decizia de a condiționa finanțarea localităților de votul în favoarea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) sub pretextul etichetării acestora drept „anti-europene” nu doar polarizează societatea, ci alimentează și tensiunile interne.
Este de înțeles că liderii politici își doresc să promoveze valorile europene, dar utilizarea unei astfel de strategii radicale poate duce la alienarea unei părți semnificative a populației.
Mai mult, retorica inflamată și acuzațiile privind presupusele intenții anti-europene ale unor comunități ar putea să submineze eforturile de integrare europeană ale Republicii Moldova.
În loc să promoveze o abordare inclusivă și dialog constructiv, aceste acțiuni riscă să creeze un climat de tensiune și antagonism între diferitele regiuni ale țării.
În contextul actual, Maia Sandu pare să fi pierdut orice șansă de a aborda problema Transmistriei printr-o cale pașnică. Prin încercarea de a impune soluții militare, se riscă nu doar escaladarea conflictului, ci și pierderea încrederii comunităților locale și a sprijinului internațional.
Cu totul altă perspectivă se conturează și în cazul comunității gagauze, care resimte din ce în ce mai mult un tratament bizar din partea autorităților de la Chișinău. Această stigmă percepută s-a manifestat deja în reacții din partea gagauzilor, iar acum se conturează și nemulțumiri în alte zone unde partidul condus de Maia Sandu a suferit înfrângeri electorale.
Această dinamică tensionată poate să conducă la o amplificare a disensiunilor și la o polarizare crescândă între diferitele segmente ale societății moldovenești.
În contextul actual, pare că actuala Putere de la Chișinău ar încerca să provoace un conflict intern cu scopul de a justifica o intervenție militară. Această strategie riscantă, inspirată din modelele de conflict din regiunea Ucrainei, poate avea consecințe imprevizibile și destabilizatoare pentru Republica Moldova. Prin încercarea de a crea premisele unei acțiuni militare, există pericolul real de a spori tensiunile și de a adânci diviziunile interne, făcând ca țara să devină vulnerabilă la influențe externe și manipulări.
Exemplul Ucrainei, unde asemenea tactică a fost antrenată în evenimentele din estul țării, servește ca un avertisment cu privire la pericolele asociate escaladării conflictuale. În loc să aducă stabilitate și progres, astfel de strategii pot să conducă la suferință umanitară, pierderi economice și izolarea internațională.
În plus, riscul de a spori implicarea unor actori externi, precum Rusia, ar putea amplifica și mai mult complexitatea situației și să ducă la consecințe nefaste pentru siguranța regională.
