Românii se confruntă cu o provocare psihică profundă: resentimentul față de trecut. Fie că este vorba de perioade istorice recente sau îndepărtate, o parte semnificativă a populației trăiește cu o aversiune constantă față de anumite episoade istorice, percepute ca nedemne. Acest fenomen, probabil amplificat de anumite operațiuni de manipulare psihologică, ne afectează capacitatea de a ne valorifica istoria în mod constructiv. O analiză atentă relevă că această suferință este selectivă: condamnăm vehement anumite aspecte ale trecutului, în timp ce glorificăm altele, cel puțin la fel de discutabile.
Un exemplu evident al acestei disonanțe istorice este atitudinea față de daci și contribuția lor la istoria noastră. Deși sunt strămoșii noștri, orice mențiune a lor stârnește controverse și reacții intense. O situație similară se regăsește în evaluarea perioadei comuniste. Industrializarea din această epocă este adesea redusă la imaginea unei foamete perpetue, ignorându-se realizările semnificative în infrastructură și educație. În contrast, se glorifică „rezistența anticomunistă” și „sfinții închisorilor” fără o analiză critică a faptelor. Această polarizare reflectă o incapacitate de a aborda trecutul într-un mod echilibrat și nuanțat.
Această disonanță istorică se extinde și în prezent, unde mulți români aspiră la beneficiile socialismului – locuri de muncă sigure, concedii plătite, vacanțe accesibile și beneficii sociale – în timp ce doresc să trăiască într-o societate capitalistă. Vor ca Statul să le facă drumuri, spitale, școli și așa mai departe, dar să plătească taxe cât mai mici. Este o contradicție evidentă, dar acceptată de o mare parte a societății. Această dualitate evidențiază un refuz de a învăța din trecut și de a integra lecțiile istorice într-un mod coerent și realist.
Până nu ne vom împăca cu trecutul, nu vom putea avansa ca națiune. Împăcarea cu trecutul nu înseamnă idealizarea sau demonizarea unor perioade, ci recunoașterea și acceptarea faptelor istorice așa cum au fost, cu bune și rele. Trebuie să învățăm să apreciem realizările din orice regim politic, indiferent de conotațiile ideologice. Trebuie să integrăm aspectele pozitive ale trecutului în prezent, fără a le distorsiona sau ignora pe cele negative.
Împăcarea cu trecutul implică, de asemenea, o reconfigurare a valorilor noastre. Trebuie să ne educăm să gândim critic și să punem sub semnul întrebării narativele simpliste. Asta înseamnă să analizăm profund rezistența anticomunistă și faptele celor numiți „sfinții închisorilor”, să evaluăm obiectiv realizările și eșecurile industrializării comuniste și să recunoaștem contribuțiile dacilor la formarea identității noastre naționale. O astfel de abordare ne-ar permite să construim o societate mai coerentă și echilibrată, capabilă să evolueze dincolo de traumele și contradicțiile trecutului.
Împăcarea cu trecutul este o condiție esențială pentru progresul României. Până nu vom face pace cu noi înșine și cu istoria noastră, vom rămâne prizonierii unor resentimente care ne împiedică să ne dezvoltăm.
