Dacă o să aveți curajul să deschideți vorba despre urmările politice ale celui de-Al Doilea Război Mondial, o să aveți surpriza să constatați că marea majoritate a interlocutorilor dvs. sunt convinși că Estul Europei a avut un mare ghinion din cauza Rusiei, Stalin fiind singurul vinovat pentru instaurarea comunismului în zonă, în vreme ce Occidentul democratic a privit neputincios această miselie.
E o explicație care mulțumește pe toată lumea. Occidentul actual care pozează în salvatorul Estului, țările estice care au găsit scuza potrivită pentru faptul că nu s-au împotrivit și nici nu au fost ajutate de democrațiile occidentale iar Rusia… păi Rusia e de vină mereu și dacă n-ar fi, ar fi un semn de slăbiciune.
Doar că povestea aceasta e departe de adevăr și chiar dacă nu ar fi celebrul șervețel de la Yalta, cu împărțirea sferelor de influență din Europa între Stalin și Churchill, tot ar fi suficiente motive să dărâmăm acest mit dăunător. Da, Stalin a pregătit minuțios ocuparea Europei de Est, a dat directive partidelor comuniste să se pregătească pentru preluarea puterii, a manevrat lucrurile în așa fel încât să obțină maximum de efect.
Dar ce a făcut în acest timp Occidentul? Trecem peste destrămarea Cehoslovaciei ca urmare a dorinței liderilor francezi și englezi de a evita războiul făcându-i pe plac lui Hitler.
Arbitrajul de la Munchen l-a determinat, dealtfel, pe Stalin să considere că democrațiile occidentale conspiră cu Hitler pentru a ataca URSS și a luat decizia semnării acelui pact de neagresiune. Ce face Anglia în acest timp? După înfrângerea Poloniei, Churchill anunță, chiar de mai multe ori, că nu-și ia nici un angajament cu privire la frontierele acestei țări. Nici față de Belgia nu-și ia Churchill vreun angajament, nici referitor la teritoriul din metropolă, nici la colonii.
Deși-l recunoaște pe de Gaulle liderul francezilor liberi, premierul britanic îi scrie că Anglia nu garantează menținerea frontierelor acesteia. După fărâmițarea Iugoslaviei, Churchill promite premierului Simovic restabilirea statului iugoslav dar nu și integritatea teritorială.
Sunt doar câteva exemple din multele exemple ce pot fi date referitor la modul în care marile puteri s-au jucat mereu cu soarta țărilor mici. Problema țărilor mici nu este că sunt mici, ci, mai ales, că nu învață nimic din istorie și cad în capcana unor narative facile dar false. Vreți un exemplu simplu? Aducem mereu în discuție răpirea Basarabiei de către URSS în 1940 și uităm de pierderea Cadrilaterului și a Transilvaniei de Nord in urma presiunilor germano-italiene.
