Primaria Margineni a fost, miercuri, gazda unui eveniment in premiera: semnarea contractului pentru cel mai important proiect cu finantare europeana din istoria comunei – „Iluminat stradal prin utilizarea energiei solare” – care e si unic in judet.
Au venit special pentru asta, de la Bucuresti, Marcel Popa, ministru delegat pentru Energie, si Viorel Madalin Beltechi, directorul Organismului Intermediar pentru Energie.
Au fost prezenti Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Bacau, Ionel Floroiu, vicepresedinte CJ, proiectantul, primarii comunelor invecinate si consilierii din Margineni.
Primarul Marcelin Solot s-a declarat extrem de bucuros, mai ales ca, dupa patru de asteptare, isi luase gândul de la acest proiect.
Ministrul Marcel Popa a afirmat ca „energia solara e cea mai ieftina din lume” si ca „banii europeni sunt cei mai buni”, apoi i-a multumit lui Dragos Benea ca s-a luptat pentru acest proiect. Presedintele CJ Bacau a fost mai putin radios.
„Suntem abia la jumatatea drumului. Voi fi mai fericit decât sunt astazi la finalizarea proiectului”, a spus el, adaugând ca licitatia, contestatiile, un constructor neserios pot intârzia realizarea investitiei. El a mai afirmat ca „sunt foarte multi primari care au dorinta si capacitatea de a realiza proiecte dar, in continuare, structurile centrale sunt prea birocratice. Peste 60 la suta dintre primarii din judet au vrut sa faca investitii, dar s-au lovit de fel de fel de piedici.”
Trei mii de dosare blocate la minister!
Ministrul Marcel Popa nu s-a suparat, dar a explicat ca vinovat e fostul Guvern. „In intervalul 2009-2012, peste 3.000 de dosare au stat nedesfacute la minister, iar acum, in noua luni, au fost evaluate toate”, a precizat el.
„Exista greseli de sistem si multa birocratie, a replicat Dragos Benea. Aceste probleme trebuie recunoscute si evitate in viitor”. Si directorul OIE a afirmat ca programul a fost blocat si ca, acum, s-a facut in sase luni ce nu s-a facut in patru ani.
Viorel Beltechi i-a felicitat pe Dragos Benea si Marcelin Solot, aratând ca POS CCE e destinat mai ales mediului privat. El i-a asigurat ca OIE a fost auditat, ca are o echipa serioasa si le-a mai dat o veste buna: Primaria Margineni va beneficia de mecanismul cererii de plata, nu al cererii de rambursare, ceea ce inseamna ca trebuie sa aiba bani doar de cofinantare.
In fine, a venit momentul mult asteptat, acela al semnarii contractului de catre ministrul Marcel Popa si primarul Marcelin Solot. Dupa ce edilul a multumit angajatilor sai, au urmat aplauzele si felicitarile. Daca lucrurile vor merge bine, peste un an toate ulitele din Margineni vor avea iluminat gratuit.
„Acest proiect – iluminatul independent – este unic in judetul Bacau. Energia solara e cea mai ieftina si il felicit pe domnul primar pentru aceasta investitie. Banii economisiti ii va putea directiona spre finantarea gradinitelor, scolilor sau a altor activitati” – a declarat
Marcel Popa, ministru delegat pentru Energie.
„E un bun exemplu, care mi-as dori foarte mult sa fie replicat si in alte comune din judetul Bacau, dar asta tine si de capacitatea primarului de a intra in astfel de asocieri, si de capacitatea financiara a comunei, pentru ca exista o parte de cofinantare destul de importanta” – a spus
Dragos Benea, presedintele CJ Bacau.
„Margineni este o comuna foarte intinsa, care are 9 sate si 86 km de drumuri. Toate aceste drumuri vor fi iluminate gratis cel putin 20 de ani. Acum platim peste 150 milioane de lei vechi pe luna pentru consumul de energie electrica, desi facem economie” – a declarat Marcelin Solot, primarul comunei Margineni.
„Realizarea iluminatului stradal in comuna Margineni prin utilizarea energiei solare” e un proiect finantat prin Programul Operational Sectorial „Cresterea Competitivitatii Economice” (POS CCE), care va acoperi 98 la suta din valoarea eligibila. Investitia va costa, in total, 3,5 milioane de euro si va presupune montarea a 1.364 de stâlpi si lampi, a 2.728 de panouri si acumulatori.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.