Prin anii ‘70, când lasam deoparte meseria de profesor de istorie la Liceul din Podu Turcului pentru o noua activitate, aceea de etnograf la Muzeul de Istorie din Bacau, am luat cunostinta, dintr-o data, cu cele mai multe ii lucrate traditional în satele aflate pe valea Siretului dintre Bacau si Adjud.
Preotul Vasile Heisu, din Racaciuni, care fusese de curând chemat la Domnul, a lasat drept donatie Muzeului de Istorie din Bacau cea mai mare colectie de etnografie, bine reprezentata de portul femeiesc si cel barbatesc. Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit a fost bogatia iilor ale caror înfatisari semanau mai degraba cu cele ale unor pomi înfloriti, încarcate cu flori policrome de catre iscusitele si talentatele fete si femei din Racaciuni, Orbeni, Valea Seaca, Fundu Racaciuni, Gheorghe Doja, Pâncesti si alte sate reprezentative ale zonei etnografice Bacau.
Pe atunci nu credeam ca era posibill sa se sarbatoreasca vreodata aceasta splendida opera colectiva de arta populara, sa fie declarata chiar o Zi Universala a Iiei. Iile românesti, purtate deopotriva de catre femeile ortodoxe si de cele catolice, erau si sunt si astazi prezente în expozitia deschisa acum mai bine de 40 de ani la Racaciuni, fiind admirate si apreciate de catre cele care le purtasera cu ani în urma. Autorul acestor rânduri a facut cunoscut publicului un numar de patru carti de etnografie, unde camasa femeiasca, numita si ie a fost descrisa cu acribia unui cercetator etnolog.
Ceea ce m-a determinat sa scriu aceste rânduri, a fost modul superficial de a privi numai din punct de vedere estetic ia taraneasca, fara a se aminti structura morfologica a acesteia, adica croiul. Din acest punct de vedere, pe pamântul locuit de români, se întâlnesc doua tipuri morfologice de ii. Prima dintre ele, fiind totodata si cea mai veche, este „ia de tip carpatic” , încretita la gât, facând parte din adstratul de cultura dacic. Apelând la izvoarele istorice de tip artefacte, aceste ii încretite la gât se regasesc pe Columna lui Traian, îmbracate de femeile dace. De asemenea, ele se regasesc si pe metopele monumentului de la Adamclissi din Dobrogea, ridicat de catre mesterii romani în cinstea victoriei contra dacilor.
Ornamentele geometrice, florale si figurative, se întâlnesc pe „altitele” patrate sau dreptunghiulare, situate pe umerii iei, având rol apotropaic, adica de aparare a acestor segmente de corp expuse primejdiilor de tot felul, provocate de spiritele rele.
Cel de al doilea tip morfologic de camasa femeiasca, careia i s-a spus tot ie, este croita cu o decupare dreptunghiulara la gât, se aseamana cu camesoaiele mexicane din America latina si din acest motiv, cercetatorii le-au denumit „camesi tip poncio”. Ornamentele la aceste „camasi cu platca”, asa cum se mai numesc local, sunt grupate în forma dreptunghiulara, în jurul platcii, sub forma de „râuri” pe mâneci, pe piepti si pe spate. Pentru fetele din societatea traditionala era obiceiul sa-si coase iile în secret, timp de o iarna, pentru ca sa nu li se fure modelul si sa apara la hora de Pasti îmbracate pentru prima data, spre bucuria si fala acestora, si invidia celorlalte. Ia de ocazie, cu cromatica vioaie, bogat ornamentata, era purtata de catre fetele mari, femeile tinere si fetele care ieseau pentru prima data al hora, carora li se spunea la Glavanesti, „codane”. Pentru femeile mai în vârsta care mergeau la biserica sau la ceremonialul de înmormântare se îmbracau vesminte „cernite”, cu o ornamentatie estompata.
La ceremonialul de nunta, mireasa îmbraca ia de mireasa, din pânza alba, cusuta cel mai adesea cu mulineu (matase) alb, împodobita cu fluturi metalici (paiete), margele policrome. În mod special se împodobeau camasile pentru socri mari care le capatau în dar de la mireasa, viitoarea nora. Materialele cele mai fine, cum ar fi matasea, borangicul alb si galben, alcatuiau tesaturi diafane. Batrânele pastrau ia de la costum de mireasa pentru a se înmormânta cu aceasta, spre a se întâlni cu cel care i-a fost mire îmbracati la fel ca atunci când au facut nunta. În societatea traditionala, adica pâna la mijlocul secolului al XX-lea, ia de sarbatoare, de ceremonial se purta numai însotita de celelalte piese de costum popular: stergarul de cap, marama sau învelitoarea de cap în zonele de deal si de munte; catrinta, pestimanul, fota în zonele de deal si de munte; fusta creata, numita si androc pentru zona de câmpie.
În momentul de fata iia româneasca a fost ridicata la un loc aparte de „brend” national, fiind promovata peste tot in lume. Imbucurator este si faptul ca ia a inceput sa fie purtata si astazi, la ocazii sau ca port de zi, mai ales de tinere. Pentru a celebra superba ie traditionala, românii si prietenii României sunt provocati sa poarte ia, splendida bluza a portului popular. „Poarta o IE oriunde te-ai afla în lume”, “Îmbraca planeta în IA româneasca!“, sunt doar câteva slogane generice sub care românii de pretutindeni, mai ales cei aflati la distanta de casa, au aratat ca poarta ia în momentele importante din viata lor, ca pe un simbol national care a captivat lumea.
Prof dr. Dorinel Ichim, etnolog
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
