Este remarcabilă strădania din ultimii 20 de ani a instituţiilor de cultură, din învăţământ, uniunilor de creaţie, pentru a aduce în prim plan, de a marca, sărbători sau comemora personalităţile care au trăit şi au creat pe aceste meleaguri.
Discret sau cu fast, poetul George Bacovia, sculptorul George Apostu, pictorul Nicu Enea, savanţii Ion Borcea, Ion Ionescu de la Brad, istoricii Vasile Pârvan, Ion Antonescu, dramaturgul Ion Luca, pedagogul Grigore Tabacaru, mari profesori, academicieni, au parte de atenţia şi respectul celor care le-au urmat, fie şi ei la rândul lor creatori de frumos sau simpli admiratori.
Înseamnă că suntem vii, treji chiar, nu ne-au turmentat vremurile. În acelaşi timp nu avem dreptul să uităm că suntem contemporani cu maestrul Ilie Boca, cu poetul Ovidiu Genaru, scriitorul Petru Cimpoeşu, istoricul Ioan Mitrea, înainte de a se retrage pe nesimţite de lângă noi…
Mi-au venit în minte aceste gânduri disparate, când, la Măgireşti, la Biserica „Stinţii Voeivozi” din Bacău, copii şi vârstnici l-au sărbătorit, fiecare cum a simţit, pe Nicu Enea, pictor de mare forţă de expresie, artist disputat de două case regale, premiat ca nimeni altul la Paris, al cărui destin s-a frânt în urma unei decizii analfabete, de parcă arta are culoare politică.
M-au impresionat copiii din Valea Arinilor, satul în care s-a născut, acum 120 de ani, Nicu Enea, cu desenele lor, cu sinceritatea şi curăţenia liniilor şi culorilor dăruite marelui lor înaintaş, m-au impresionat enoriaşii din Cartierul CFR, când, după slujbă, s-au închinat la tablourile lui Nicu Enea, în biserica pictată de Nicu Enea. N-a fost nevoie de îndemnul preotului, gestul a venit din inimă, firesc.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
