Un onestean scoate adevarate capodopere din fire uscate
Directorul Gradinii Zoologice din Onesti are o pasiune unica.
De 15 ani, Gheorghe Munteanu face icoane din paie, iar lucrarile sunt niste adevarate capodopere. Artistul spune ca e mult mai usor sa lucrezi goblenuri, decat sa lipesti fire de paie cu aracet.
A vazut un tablou lucrat cu fire de paie si i s-a rupt inima. Desi foarte tanar atunci, Gheorghe Munteanu nu si-a mai putut sterge din memorie lucrarea. A fost robit de motivele simple, de stralucirea mata a paielor si de dantelaria modelului, iar peste ani si-a propus sa incerce si el sa faca asemenea minuni. aPrima incercare am avut-o in 1993. Am strans un an intreg tot felul de paie pe care le-am depozitat cu grija. Intr-o zi mi-am luat indemnul si m-am apucat de lucru. Nu este simplu sa lucrezi cu paiele. Trebuie sa fii foarte delicat cu ele. Orice miscare brusca le frange”, se destainuie artistul. Primele lucrari au iesit mai greu de pe masa de lucru a onesteanului. Incetul cu incetul, acesta a capatat indemanare si a inceput sa simta firele fragile ca o prelungire a degetelor sale dibace. aE mai usor sa lucrezi goblenuri, decat sa lipesti paie pe un carton. Macar la goblen urmezi o schita, dar in cazul meu, modelul il am in cap. Ca icoanele sa fie reusite trebuie sa am inspiratie, iar pana astazi nu ma pot plange de acest lucru”, spune modest artistul.
Artistul face munca delicata, sotia sa pe cea dura
Acolo unde exista pasiune, orice efort pare minuscul. Gheorghe Munteanu trudeste din greu pentru fiecare colt al icoanei care se zamisleste in mainile lui. aLucrez cu orice fel de paie. Fie ele de cereale sau de fanat. Firele sunt oparite mai intai. Apoi se desface paiul in doua si se indeparteaza stratul de celuloza. Apoi firul se taie in fasii nu mai groase ca ata. De regula nu ma apuc de lucru decat daca am modelul unei icoane in minte. Cand cred ca sunt inspirat, imi pregatesc bucata de carton. Pe aceasta lipesc paiele cu aracet. Pare greu si este greu! Dar mie imi place”, se destainuie onesteanul. Artistul nu are timp prea mult pentru pasiunea lui de suflet. Gheorghe Munteanu este directorul Gradinii Zoologice din Onesti, si ca orice salariat, merge in fiecare zi la serviciu. Dar atunci cand isi incheie programul de lucru, intotdeauna isi rezerva macar doua ore pentru hobby-ul sau. aAm un colt pe balcon unde lucrez vara. Cand se lasa frigul ma mut in bucatarie. Am noroc de sotia mea care ma intelege si ma ajuta. De altfel, treaba abrutaa cade in sarcina ei. Ea taie cartonul, ea pune rama, ea face designul final”, spune iconarul. Prin lucrarile sale unice, Gheorghe Munteanu a ajuns renumit in Onesti si nu numai. Pana in momentul de fata numara deja 11 expozitii personale. Colectionarii au inceput sa-l caute si sa-i faca tot felul de oferte tentante. Artistul nu-i refuza, insa are grija ca de lucrarile sale sa se bucure si oamenii fara bani. De aceea, a facut nenumarate donatii la biserici si manastiri. La 56 de ani, Gheorghe Munteanu crede ca mai are multe de spus in arta frumoasa.
Scris de Lili Adochitei