In fiecare an, de Sarbatori, atentia orasenilor se indreapta spre satul cu mirosuri de fum perfect imbinate cu arome de porc proaspat transformat in bunatati care vor impodobi masa de Craciun. Acolo sunt amintirile despre copilarie, miresmele îmbietoare de vin fiert, julfa sau cetina de brad, acolo este razboiul de tesut al bunicii sau flacarile care lumineaza blând, la ceas de seara, odaia varuita cu sineala.
Pornesc spre localitatile din apropierea Bacaului, in cautarea amintirilor din copilarie, si ma opresc la Luizi Calugara. Intreb in stânga, in dreapta si aflu ca mai tot ce intereseaza satul se transmite prin nea Anton Cosa.
L-am gasit la el in gospodarie. M-a intâmpinat cu un zâmbet sagalnic, poftindu-ma sa intru. Are 95 de ani si, daca nu s-ar spirijini in baston (din cauza betesugului de la picioare), as zice ca a „tânar” pensionar. Are cinci fete, una plecata in Italia, iar restul pe aici. Sotia i s-a prapadit pe 10 mai, anul acesta. Ar fi implinit 80 de ani, daca ar fi vrut Domnul. „M-am angajat la «stat», dar m-am cam plictisit. De 25 de ani fac asta”, imi serveste stregareste o prima gluma.
Aflu ca a lucrat peste 30 de ani, ca linor, la Radioficare, la intretinere, in Hemeiusi, Luncani si in fiecare localitate unde exista un releu. De aici si ditamai hardughia de statie pe care o gazduieste in casa de vreo 25 de ani. A cumparat-o de la Posta, prin anii ’90, la licitatie. Nea Anton a introdus radioul în mii de case din tot judetul. Se intâmpla pe vremea când regimul nou instalat incepuse o ampla actiune de confiscare a aparatelor de radio de provenienta straina si introducerea pe scara larga radioficarea, în special a mediului rural. Aceasta presupunea instalarea directa în case a unui difuzor de radio, construit sa prinda doar ,,ceea ce trebuia”.
„Am lucrat, din ianuarie ’57 si pâna in februarie 1990. Nu mai vedeam cu un ochi si a trebuit sa ma opereze. Acum, e bine. Prima data, statia asta o luase un inginer, in chirie, dar dupa un timp, nu s-a mai descurcat cu ea si a predat-o Postei. Apoi, au facut licitatie si am cumparat-o eu. Cam in doi ani, am amortizat investitia” Anton Cosa, fost linior de la radioficare
Îndragostit de radio
Prin statie isi anunta consatenii despre orice se intâmpla in toata comuna. Le transmite oamenilor, zilnic, programul radio, de dimineata, de la ora 5.00 pâna seara la 22,00, iar la ore fixe, face anunturi de interes general. Avea instalate difuzoare cam in fiecare gospodarie, de la care, inainte vreme, primea lunar, o suma modica pentru asa-zisul abonament. Acu’, mai da cine vrea si care poate, in total vreo 300. De un timp, a instalat microfon si la biserica din comuna, de unde transmite de fiecare data când este slujba, pentru cei batrâni, betegi, care nu se pot deplasa. „Unu – doi, unu – doi, am cazut si noi ca voi”.
„Daca cineva are un porc de vânzare, il gaseste la cutare. Mai ales, acum, de Sarbatori. Sau vin, orice altceva. Uite, aici. De exemplu, un satean anunta ca are purcei de vânzare, intre 20-30 kg, apoi altul ca are o bucata de vie pe spalieri ori o caruta de fân si lucerna, un tractor cu plug si remorca. Sunt anunturi de tot felul, ca a decedat o femeie si ii anuntam pe oameni unde vor avea loc inmormântarea si parastasul. Chiar si din comunele vecine vin: angajez femeie pentru ingrijirea unui batrân de 80 de ani, la Crihan, cumuna Magura”, imi arata fostul linior de la radioficare.
Deschide un caiet tip dictando cu paginile ingalbenite de vreme, in care sunt asternute, ordonat, anunturi de tot felul. Cele citite deja sunt insemnate cu un X mare. „Familia X va invita la nunta copiilor care va avea loc duminica la Caminul Cultural”, „Cine a trecut pe drumul Sohardului, de la vale de cimitir spre Bahna, si a gasit un aparat de radio, este rugat sa-l aduca la mine”, „Petrica pleaca in Italia, joi dimineata, de la biserica”, „Cine a gasit o bratara de aur, de la magazinul din Osebiti pâna la fostul magazin universal de la pârâu, sa anunte la telefon”.
Lumea e multumita, mai afla ceva ce i-a scapat, in special celor mai in vârsta, care n-au telefoane inteligente si nici cu internetul nu se prea descurca. „Sa mai vii pe aici, imi striga batrânul, din pragul usii, spijinit in baston. Macar de zece ori, dar numarat o data la zece ani. In sfârsit si prin urmare, punct si virgula Stefane, un’ la mâna, doua la picior, s-om vedea in viitor. Traindo sperando e murindo cocando”, incheie apoteotic sagalnicul nea Anton Cosa, in timp ce ma conduce, ca orice gazda adevarata, spre iesirea din curte.
An greu pentru podgoreni
Prin comuna vecina, Magura, forfota pe ulite. Oamenii mai pregatesc ceea ce a mai ramas. Mai la intrare in comuna, nea Sandu Stefanescu, fost „avionar” la Aerostar, trebaluieste, cu un fost coleg, pe lânga Dacia parcata in fata casei. Spune ca si-a cumparat carne de la oras. Ma sfatuieste, insa, sa o iau in sus, spre Satul nou sau prin Crihan, poate am mai mult noroc.
La fel, lumea de pe drum ma trimite tinta la nea Ioan Alexandrescu zis Bila, din satul Crihan, despre care se stie ca are un vin bun. Il gasesc departe de strada principala, asfaltata, pe o ulita ingusta, plina de noroiul amestecat cu zapada topita. Ma invita in curte si ii destainui motivul prezentei mele. E bucuros sa ma aiba ca oaspete, mai ales ca nimeni de la oras nu prea le calca ulita.
„Ehe, anul asta e cam dificil. S-a manat toata via. De pe sapte prajini de vie, n-am scos mai nimic. Noroc cu ce-am cules de pe cortine. Anul trecut, peste 1.000 de litri am facut, acum, nici jumatate”, explica nea Bila. Le mai da unor „baieti buni de pe la oras”, caci oricum diabetul nu-i permite sa bea mai mult de un paharel, din când in când. S-a prins de el boala asta de când era sofer la CPL. Ani grei. S-a pensionat pe caz de boala, iar din 2008, i-a pensia intreaga. A avut si vaca, dar a vândut-o, ca „nu mai dovedea cu munca”.
„Dealul asta trebuie sa-l fac eu tot. Viata e buna la tara, dar cât poti, cât te tin balamalile, ca nu are nimeni sa-ti taie un lemn, sa-ti aduca una-alta”, imi explica filozofic nea Bila. Porcul lui e deja la afumat. Jumate l-a dat fetei, caci baiatul e plecat in Italia. Al doilea porc, tot „marele alb”, e in cotet, pentru la anul … si La multi ani!
