18 noiembrie 2024

Iarna care ne invinge mereu

„In mijlocul iernilor inghetate am invatat ca exista in mine o vara fara putinta de invins” – spunea Albert Camus. Anii si, mai ales, iernile pe care le-am parcurs pâna acum ne-au aratat insa ca dincolo de poezie exista o realitate crunta, pe care inca nu o putem invinge. Si acum, ca si altadata, iarna cade ca o bariera necrutatoare, inchide drumuri mai ales, tintuieste bolnavi si gravide pe paturile de acasa, tine la distanta medicii si ambulantele.

Inca nu avem ce face cu succes impotriva naturii.



Ca cei mai multi dintre români, vedem mai ales la televizor iernile cumplite pe acolo pe unde se aciuiaza. Daca te incumeti sa treci prin acele locuri, fie si dupa ce iarna s-a lasat strapunsa, te crucesti. Eu am ajuns, intr-o asemenea iarna de la Bacau la Buzau, printre peretii de zapada sapati de utilajele speciale ca printr-un canal dintre cele din minunata Venetie. Peretii aceia erau cu mult mai mari decât casa. In alta iarna am ajuns, in munti, la Cosnea, la vreo 18 kilometri de Agas, cu mare greutate. Pe drum ne-am intâlnit cu o ambulanta. Ducea un bolnav la dializa si am aflat ca face lucrul acesta de multe ori intr-o luna. Când o poate face.

In aceste zile, iarna s-a cuibarit amarnic in mai multe zone din sud-estul tarii. In Bacau e liniste si pace, cât o mai fi, dar uite cum o iarna grea, fie si numai pe la altii, ne rupe de restul tarii mai abitir decât o fac guvernantii care nu ne vor pusi si pe noi pe o harta a drumurilor bune, pentru a nu mai spune a autostrazilor.

Tot intr-un miez de iarna, dupa un revelion la malul Marii Adriatice, la Vodice, am dat sa trecem si prin minunata Bosnie. Pe unde fusesem in acele zile, prin minunata Croatie, prin Bosnia si Hertegovina, numai drumuri ca la carte, autostrazi de poveste am vazut. Dar atunci, pe un vârf de munte, pe un drum cum ar fi la noi multe sosele judetene sau chiar nationale, mai-mai ca ne strâmta iarna calea.

Ne-am gândit in acele momente cu groaza, fiecare, la multe prin câte am trecut in viata, dar si la drumurile noastre din România, pe care, nu stim cum se face, am ramas de multe ori blocati. Si ne-am tot gândit si la intoarcerea spre casa, prin minunata noastra tara, pentru ca si pe la noi se zbârlise vremea.

Numai la vorba lui Camus nu ne-am mai gândit atunci, din pacate, cum in mijlocul iernilor inghetate am invatat ca exista in noi o vara fara putinta de invins. Poate pentru ca de la o vreme nici verile nu le mai putem invinge.


Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014