9 ianuarie 2025

Ia și locul ei special din patrimoniul cultural național

Simbol de veacuri al tradițiilor strămoșești, cămașa cu altiță, bluzița cu broderii ample și colorate lucrate manual, sau pur şi simplu albă, cunoscută sub numele „ie”, este o valoare inestimabilă a culturii românești. Ia românească atât de frumoasă încât a intrat în patrimoniul mondial, este sărbătorită de lumea întreagă, în fiecare an, pe 24 iunie, de Ziua Universală a Iei.

Sute de designeri de pe tot mapamondul s-au întrecut în ultimii ani în a crea ii cu o mare paletă de diversitate, încercând să facă din ia noastră tradițională un simbol universal. Cămașa cu altiță este admirată şi achiziţionată acum de tot mai multe femei din toată lumea.
Popularitatea iei românești a călătorit odată cu ea pe toate continentele, iar România a devenit astfel cunoscută pentru această moștenire cultural-vestimentară inestimabilă.
Certificarea oficială a autenticității și valorii perene a iei românești este o preocupare a instituțiilor statului, în contextul numeroaselor tentative de asumare a paternității, venite de peste tot din lume.



Consider că portul iei este o mândrie națională, o obligație morală a tuturor românilor, un indestructibil arc peste timp ce ne unește prezentul cu trecutul și spiritualitatea strămoșească.
Mă bucur că în ultimii ani româncele au demonstrat că, prin purtarea iei nu doar cu ocazia acestei zile festive, pot avea un consens absolut în ceea ce priveşte promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti vechi.

În opinia mea, trebuie să fim mândri, să-i apreciem și să-i susținem pe cei care promovează artizanatul în România. Succesul de care se bucură cămașa cu altiță, celebră în lumea întreagă, trebuie încurajat și transmis generațiilor viitoare!

Forța poporului român stă, în primul rând, în identitatea noastră culturală, iar ia este unul dintre însemnele unice și distinctive ale acesteia. Este vital ca ia să-și mențină locul pe care-l merită în patrimoniul cultural naţional, iar promovarea sa, atât în țară, cât şi în străinătate, să fie mult mai dinamică și modernă.
Ziua Universală a Iei Româneşti continuă legendele inegalabile ale spiritualității românești, o emblemă a românismului, a perpetuării tradițiilor și a portului popular românesc.

Deputat PNL Bacău,
ELENA HĂRĂTĂU

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img