Polițiștii Postului de Poliție Ardeoani au fost sesizați la data de 23 iunie a.c., în jurul orelor 12.30, de către o localnică de 76 de ani, despre faptul că un copil pe care-l cunoaște din vedere, profitând de neatenția sa, i-a luat din mână portofelul în care avea suma de 180 de lei.
Femeia intenționa să-i dea acestuia un leu pe care copilul i l-ar fi cerut inițial.
În urma cercetărilor, polițiștii l-au identificat pe cel în cauză, un minor de 11 ani, care se afla la domiciliul său din municipiul Moinești.
Asupra acestuia s-a găsit suma de 180 de lei, care a fost ridicată și restituită părții vătămate.
Față de minorul de 11 ani polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.