Hublou / Tu, înainte de toate

Nu, nu este o declarație de dragoste din partea mea, e doar un titlu de carte, și îmi place enorm cum sună. Așa că l-am folosit pentru a semnala, cu acest prilej, apariția unei frumoase antologii de poezie contemporană de dragoste, scoasă de Editura Paralela 45, în care, sub titlul de mai sus, veți găsi 53 de poeme. De dragoste, bineînțeles. Eu, când vreau să recitesc din marea poezie de dragoste a lumii, mă duc direct spre minunatul (și voluminosul ) tom scos de A. E. Baconski, „Panorama poeziei contemporane universale”, pe care am primit-o cadou la 20 de ani, de la iubitul meu de atunci, cu dedicația „Pentru împlinirea minunii noastre”.

Erau timpuri mai austere, nici pomeneală de sărbători ca Ziua Îndrăgostiților, Dragobete (deși asta-i de-a noastră, tradițională, nu-i de import), și de aceea mă bucur acum că pot să scriu în voie despre orice, că pot să fiu subiectivă (e firesc, nu-i așa? să scrii despre experiențele tale, despre ce ai cunoscut sau cunoști în mod direct, despre sentimente, trăiri…) Dar nu era timp de dragoste pe atunci, deși ar fi trebuit și ea să încapă, pe ici-colo, că doar era societatea multilateral dezvoltată. Știam că era și o aspră cenzură la cărți, de la care se cerea tratarea unei tematici pe „linie”, reflectând ideologia partidului unic, așa că a fost un moment extraordinar când, într-o perioadă de aparent dezgheț, pe culoarele unei edituri s-a auzit strigătul vesel, eliberator: „s-a dat drumul la dragoste!” În fine, eu acum dau drumul când vreau la dragoste, cum v-am mai spus, și am cărți și filme pe care le recitesc, le revăd. Cum ar fi „Vă place Brahms”?, unde e vorba despre un triunghi amoros, cei doi bărbaţi din viaţa eroinei fiind jucaţi de Yves Montand şi Anthony Perkins (absolut delicios, de un farmec nebun).

Iar ea este Ingrid Bergman, a cărei delicatețe, feminitate subtilă, figură fină, distinsă, le admiram. Așa că mi-a venit greu să cred că superba actriță era una și aceeași cu femeia care a fost în stare să-i scrie regizorului Roberto Rossellini o epistolă de un straşnic umor şi desăvârşită parşivenie feminină. Iată cât de ingenios s-a autoinvitat Ingrid în filmul (şi în viaţa) marelui regizor: „….Dacă vă poate fi de folos o actriţă suedeză care vorbeşte foarte bine engleza, nu şi-a uitat germana, dar se face mai greu înţeleasă-n franceză, iar în italiană nu ştie să spună decât ti amo, sunt gata să vin să filmăm împreună!” Ce a urmat, se știe, un amor nebun, un scandal enorm, el nefiind un bărbat liber, apoi o căsătorie, copii…

Mi-am făcut pe urmă timp să revăd o savuroasă comedie romantică „E tare complicat”, unde era pus în scenă un altfel de triunghi amoros. Meryl Streep e o comediană încântătoare, inventivă, plină de şarm, jucând o femeie divorţată care se lansează într-o aventură cu fostul ei soţ. Iar situaţiile care decurg de aici sunt teribil de încurcate şi de tot hazul. Fosta soţie înşelată cu o tinerică atrăgătoare, actuala consoartă a ex-ului ei, ajunge să trăiască ipostaza de „cealaltă femeie”, dar nu ca să-şi ia revanşa, ci dintr-o pură întâmplare.

Cei doi (oameni trecuţi binişor de 50 de ani, cu copii mari, cu fată în ajun de nuntă) se întâlnesc la o petrecere a unor prieteni comuni, unde se distrează copios şi cam pierd şirul paharelor, trezindu-se apoi în acelaşi pat, după o fierbinte noapte de amor. Divorţaţi, dar împreună. În fine, complicaţiile curg şuvoi, odată cu hohotele de râs. Jane, eroina filmului, nu-şi va reface viaţa tot cu fostul soţ, în pofida tentativelor disperate ale acestuia, dar recunoaşte că el face parte din viața ei, din ea pentru totdeauna. Filmul e tonic, simpatic, bine făcut, cu multă imaginație și umor. Și nu e deloc moralizator, deşi ţine în mod vădit cu valorile tradiţionale. Cam asta e cu zilele astea de sărbătorire a dragostei, mi-au adus un suflu de primăvară, fiindcă, oricum, nu mai e mult și vine.