Ne simțeam bine la Clinceni, ca la parterul unui mic paradis. Casa era primitoare, spațioasă, aveam o cameră a noastră (care a rămas rezervată doar pentru noi, mult timp, pentru că ani de zile am mers acolo mereu, în fiecare vară), curtea era mare, iar grădina, cât vedeai cu ochii. Aveam de toate, trăiam în răsfăț, fiindcă bunicii mei se bucurau enorm să ne aibă lângă ei. Dar cu naveta nu era deloc simplu și nu reușeam să împăcăm orarul nostru de la facultate cu drumurile pe care le aveam de făcut. Așa că am acceptat invitația unei colege de-ale lui Suny de a locui la ea până ce rezolvam cu mult râvnita repartiție la cămin. Monica era temporar singură în apartament, soțul ei făcându-și stagiul militar. Blocul fiind undeva la marginea Bucureștiului (de la fereastre se vedeau lanuri de porumb), ne lua ceva timp, cu schimbarea mijloacelor de transport, ca să ajungem la cursuri, dar a fost o scurtă perioadă plăcută, o probă de caldă camaraderie studențească. Ei, și într-un final, după atâtea peripeții, am obținut camera de cămin și ne-am mutat. Am tras o fugă la Clinceni, unde bunica mea cu cei mai frumoși ochi verzi (moșteniți de fiul meu, Alexandru), rămași tineri chiar când era aproape octogenară, ne încropise o mică „zestre”. Ne-a dat niște veselă, prosoape, șervete, cuverturi, pernuțe, și o bucată mare de pânză cu maci roșii, din care ne-am făcut un fel de paravan, despărțind camera de micul antreu cu lavoar și dulap. Într-o zi, ne-a luat și mătușa mea, Veronica, în oraș, să ne mai cumpere câte ceva. Am intrat într-un magazin, ca să găsim o pătură și Kiki (cum era alintată mătușica) tot lua câte una și ne-o apropia de față ca să vadă dacă ne „asortam” la culoarea acesteia, spre marele nostru haz. În fine, am fost fericiții „proprietari” ai acelei camere de cămin trei ani, și ne-am gospodărit de minune în acel mic spațiu numai al nostru. Aveam un reșou pe care ne făceam cafea și mai încălzeam câte ceva, micuța cămară, unde mai țineam niște provizii, fiind pe pervazul ferestrei. Nu ne lipseau fructele, câte ceva ușor de ronțăit, niște borcănașe de Ness (cu ele, aveam noi și un joc) și compoturile mele. Pentru că, o perioadă, eu nu am mâncat decât compot. Pricina? Pregătirea militară care se introdusese atunci în cadrul facultății, și de care voiam, cu orice preț, să scap. Și cum în barem zicea că sub patruzeci și cinci de kilograme ești scutită de armată, eu, ca să fiu sigură de asta, am vrut să am chiar mai puține, așa că am ajuns la patruzeci și două, în cel mai scurt timp. Și am răsuflat ușurată! Nu mai îmbrăcam, în fiecare vineri, hainele acelea de postav gros, aspru, strânse cu o centură grosolană, pe care mi-o strângea Suny, care mă ajuta să mă îmbrac, de fiecare dată, compătimindu-mă pentru chinul meu. Am scăpat de bocancii grei, de dizgrațioasa uniformă și m-am bucurat de vinerea liberă tot timpul facultății, și de o lună fără cantonament în vacanța de vară. Eram singura fată din toată facultatea care a avut șansa aceea, grație minimalismului meu cantitativ, păstrat destul de mult timp și după studenție. Când, oricum, mâncam puțin, adeseori pe o singură cartelă, fiind fericiți că eram împreună, că aveam prieteni buni (care se strângeau la noi în cameră, la lungi și pasionate discuții, de câteva ori trecând pe la noi și „filosoful” Cezar Mititelu, un personaj bizar, marginal, devenit apoi o legendă) și că făceam o mulțime de lucruri interesante. Mergeam conștiincios la cursuri, ne luam toate examenele (n-am avut niciodată vreo restanță), colindam anticariatele și cumpăram cărți cu sacoșa, mergeam la teatru cât se putea de des, colindam muzee și galerii de artă, iar duminicile, când nu plecam la bunici, ne duceam la Grădina Botanică, la cea Zoologică, exact ca doi copii cuminți. Pentru că așa eram, doi copii mari, lipsiți de griji, cu naivități și candori, visători, idealiști, care nu știau ce este viața adevărată. Trăiam ca într-un cocon, țesând străvezia mătase a unei dragoste adolescentine, curate, de o frumusețe fragilă.
Mă opresc aici din scrierea unor biografeme, care vor face parte din viitoarea mea carte.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
