Hublou / A fi sau a nu fi „importunată”

Ca de obicei, un mare scandal, cum este cel declanșat de campania //Metoo, stârnește valuri-valuri de comentarii și poziționări diferite. La noi nu au ieșit în față femei care să acuze cu voce tare, să demaște abuzurile la care au fost supuse, și asta nu pentru că nu au fost și nu sunt o mulțime de cazuri de acest gen.

Dar noi trăim într-un alt tip de societate, altele sunt mentalitățile dominante pe meleagurile noastre stăpânite încă de niște patriarhali, ca să mă exprim mai învăluit.

Am spus „învăluit” cu adresă, pentru că sunt și pe la noi destui bărbați care ar vrea să le pună femeilor un văl sau o burka. Sunt multe femei de carieră, inteligente, competente, frumoase pe deasupra, care au suferit de-a lungul timpului diferite tipuri de abuzuri, de presiuni, și care au fost mereu prinse într-un fel de capcană, fiind nevoite să accepte niște compromisuri.

Dacă ar fi vorbit, ar fi fost puse la zid imediat, pentru că la noi multe i se iartă unui bărbat, dar nimic unei femei, mai ales dacă este una care are personalitate, și se vede în orice împrejurare. Față de alte surate șterse, incolore, mediocre și veninoase. Genul care are ambiții și o mare viclenie, dorindu-și să ocupe poziții importante, dar obținute nu prin merite personale, ci printr-un bărbat sau un șir de bărbați.

Uneori poate să fie chiar tatăl, alteori soțul sau amantul sau vreo rubedenie apropiată, etc. Parvenirea are multe căi, și ambele sexe s-au folosit mereu de atuurile genului pentru a accede la o anumită condiție privilegiată în societate. Pentru că există, se știe, și „protecție de fuste”…

De aceea, chestiunea mi se pare extrem de delicată, neputând fi tranșată cu ușurință. Cert este însă că e mult mai simplu să judeci o femeie și să o tratezi drept frivolă, o cochetă imorală, pentru aceleași lucruri care i se iartă unui bărbat, fiindcă el poate avea ceva din Casanova sau din Don Juan, nu-i așa?, fără a fi neapărat de condamnat pentru asta. Femeile de succes din societatea noastră sunt privite întotdeauna chiorâș, nu li se iartă că au reușit să fie ele însele și să nu depindă de un bărbat. Sunt invidiate și plătesc deseori pe nedrept tocmai pentru calitățile lor. Ca să-și poată vedea de treabă renunță la multe, la viața personală mai ales.

„Își plătesc mintea”, după cum mi-a spus odată un prieten foarte inteligent, sensibil, talentat, un artist minunat care era și „feminist”, pe deasupra. Ei, da, aici am atins un punct interesant. Când vorbesc despre bărbați feminiști, tipii aceia „fenomenali” despre care amintea și Oprah Winefrey în fulminantul ei discurs de la Globurile de Aur. Pentru că sunt și altfel de bărbați, nu numai dintre aceia care au blocat o cultură prin brutalitate și putere deținută abuziv. Sunt bărbați de caracter, care luptă să devină lideri ai unei lumi în care să nu mai fie femei abuzate, care să recunoască, înfruntând senzația cumplită de rușine, de umilință, „mee too”.

E nevoie de o oră a adevărului, de acea oră gravă, cum o numea Rilke într-o poezie, care te poate elibera. De minciună, de falsitate, ipocrizie, dar și de rușine, de teamă. Voi reveni la acest subiect și mă voi opri puțin la poziția unor doamne răsfățate din high-life-ul parizian, actrițe renumite, scriitoare, vedete porno, având-o ca portdrapel pe venerabila Catherine Deneuve, care s-au găsit să apere dreptul bărbaților de a ne „importuna”, adică de a ne agasa, asalta, sâcâi cu insistențele lor, tararara, tararara…

Să ne deranjeze bărbații, zic doamnele respective, așa, cu o notă de picanterie bine pozată, pentru că nouă ne place să avem de-a face cu bărbați galanți, noi adorăm libertatea sexuală și nu suportăm puritanismul, pudibonderia, feminismul ăsta care se nutrește din ura împotriva bărbaților, etc, etc. Și dacă nu-ți place să fii „importunată” (ce barbarism!), dacă vrei să decizi tu când să fii „deranjată”, ce te faci? Nu-i normal să fii întrebată, să fii de acord, să consimți, să participi la un act de bună voie? A fi sau a nu fi importunată cu plăcere, aceasta-i întrebarea.