Hublou: Avem ce învăța de la copiii noștri

Făcând haz de necaz, apropo de chestiunea manualelor pentru clasa a V-a, care nici acum nu au ajuns în toate școlile din țară, în pofida promisiunilor celor de la ministerul de resort, l-am auzit pe un ascultător al unei emisiuni de radio zicând că ne-ar trebui mai curând un „manual de cum să trăiești în țara asta”.

Bine spus, pentru că, pe zi ce trece, lucrurile se complică, se încâlcesc și mai rău, totul părând un talmeș-balmeș de-a dreptul impracticabil.

Nu te mai ajută nici logica, nici bunul-simț să te descurci în acest haos generalizat. Sunt prea multe lucruri care mă întristează și mă revoltă ca să le pot numi odată, dar cel mai mult mă scoate din sărite lipsa de grijă, de atenție pentru copii, bătaia de joc din sistemul nostru de învățământ.

Unde se „implementează” de-a valma așa-zise reforme fără cap și coadă și se experimentează aiurea, ca pe niște cobai. Ce noroc pe capul meu că nu mai am copii de școală, am scăpat de o sursă permanentă de enervare!

În fine, acum, chiar dacă au făcut manualele pentru clasa a V-a, cei care le-au văzut și le-au răsfoit au constatat că sunt prea „savante” pentru nivelul unor copii de 11-12 ani. Și înclin să le dau dreptate, urmărindu-le argumentația și exemplele înșirate, deși în chestiunea manualelor școlare s-au vânturat tot felul de inepții.

Au fost atâtea voci unele peste altele încât s-a creat o adevărată „cacofonie generală”. Asta în loc de niște discuții la obiect, cu cap și coadă (ca să nu zic și eu „cu subiect și predicat, că mă asasinează cei care repetă automat expresia respectivă), de niște reale dezbateri publice cu substanță.

Pentru că aici este vorba despre nevoia unor politici pe termen lung, responsabile, și nu despre niscaiva păreri aruncate aiurea în spațiul public, numai ca să zăpăcească și mai mult pe bieții oameni. E vorba despre investiția în educație, care dacă nu e, nimic nu e. Se lasă cu sărăcie lucie, cu îndobitocire.

Degeaba am avut un Pact pentru educație, cine își mai aduce aminte de el ? Uităm repede și o luăm mereu de la capăt fără niciun rezultat valabil. Și, în vorbăria și agitația generală se uită tocmai cel mai important aspect și principiu, cel al calității educației și implicit al manualelor școlare. Care ar trebui să fie diverse și accesibile tuturor elevilor, indiferent de starea materială, de condiția lor socială.

Plictisită de discuții, adesea fără noimă, pe această temă, de opiniile „specialiștilor” în problemă, dau peste o anchetă în rândul copiilor (publicată în „Dilema veche”) în care aceștia sunt întrebați cum ar vrea ei să fie manualele de pe care învață. Și am fost încântată de răspunsurile lor, pentru că se dovedesc inteligenți, sensibili, cu multă imaginație, creativi.

Copiii vor manuale „prietenoase, subțiri, atractive, cu pagini aerisite, frumos colorate, cu texte interesante, cu câte un CD pe care să aibă și jocuri, cu informații actuale, pe înțelesul lor, cu exemple din lumea reală…” Aproape toate răspunsurile din anchetă merită reproduse, ele dând de gândit adulților care suntem. Mă opresc doar la două dintre ele:

„Manualul ar trebui să fie ca un al doilea profesor. Trebuie să te facă să înveți singur, nu să fii obligat de cineva. Învățătura e un lucru frumos și trebuie să ne bucurăm de ea.” (Robert Rădulescu)

„Un singur manual nu ne poate mulțumi pe toți. Dacă ar exista, manualul ideal ar trebui să cuprindă informații utile, care să ne fie de folos în viața reală. Să ne insufle pasiunea pentru cunoaștere și să nu ne îndoctrineze”. (Ioana Petroșel)

Da, copiii noștri vor să aibă deschidere spre cunoaștere, spre cultură, să fie conectați la lumea reală și să gândească liber. Avem ce învăța de la ei, e bine să-i ascultăm.