Moment de sarbatoare pentru crestinii romano-catolici din Bacau, cu ocazia hramului bisericii „Sfintii Petru si Paul”, miercuri, 29 iunie, incepând cu ora 11.00.
Fiind sarbatoarea celei mai mari biserici din Bacau, au participat la sarbatoare credinciosi nu doar din acest oras, ci si din localitatile învecinate.
In tot acest timp, a fost si ocazie de spovezi. Procesiunea spre altarul de jertfa a început din biserica „Sfântul Nicolae”. Cântarile liturgice au fost pregatite, cu multa migala si rabdare, de corul mare al parohiei iar lecturile au fost proclamate de credinciosi, acestia purtând si darurile la ofertoriu.
[wonderplugin_gallery id=”612″]
La sfârsitul sfintei Liturghii, parintele decan, Isidor Dâsca, a reliefat importanta acestei sarbatori, exemplul plin de credinta si de curaj al apostolilor Petru si Paul, si a multumit într-un mod particular preotilor si credinciosilor care s-au implicat în pregatirea sarbatorii si a celebrarilor liturgice din aceasta zi binecuvântata. (C.L.)