Un bărbat de 30 de ani, suspectat de săvârșirea a 20 de tentative de furt și furt din locuințe, a fost depistat în flagrant la data de 17 septembrie a.c. de către polițiști, în timp ce se pregătea să părăsească municipiul Bacău, având asupra sa peste 10.000 de lei, sustrași în aceeași zi din locuința unui cetățean din comuna Nicolae Bălcescu.
În urma investigațiilor efectuate polițiștii au stabilit că în perioada mai – septembrie 2013 bărbatul de 30 de ani a pătruns prin efracție în locuințele unor cetățeni din comunele Luizi Călugăra, Măgura, Mărgineni și Nicolae Bălcescu și a sustras bani, bijuterii, telefoane mobile, laptopuri, tablete si alte aparate electronice,în valoare totală de peste 120.000 lei.
Documentarea activității infracționale a suspectului s-a realizat cu sprijinul de specialitate al ofițerilor Serviciului Operațiuni Speciale Bacău.
Față de bărbatul în cauză s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lânga Judecatoaria Bacău cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă în vederea recuperării prejudiciului.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.