Fost primar al Bacăului (între 1889 -1890 și, respectiv, 1894-1895), Costache Radu este cunoscut pentru prima lucrare monografică a orașului. La un moment-dat, povestește o întâmplare din vremea pregătirilor pentru Unirea de la 1859.
«Dorinţa românilor, fiind unirea cu domn pământean, la mulţi boieri le veniră pofta de domnie, dar acei ce s-au arătat pe faţă erau: Mihail Sturza care fusese domn până la 1848, şi fiul său, beizadea Grigore Sturza, care era şi mai pofticios de tronul domniei.
Odata ce pretendenţii se ştiură agenţii lor umplură oraşele din Moldova, lucrând pe capete spre a căpăta partizani. Unii din agenţi erau cunoscuţi, iar alţii lucrau pe sub ascuns, şi bani mulţi aveau cu ei. La noi venise boierul Şapte-Sate, om deştept şi cu pricepere care lucra din răsputeri. Ispravnicul era pus la poruncile lui, şi amândoi lucrau neadormiţi.
În întâiul loc, după cum am mai spus, ţinta lor era să înăbuşe mişcarea, să potolească focul orăşenilor.
„Tândală şi Păcală”
Un afiş al teatrului anunţase unele piese, între care şi noua piesa „Tândală şi Păcală”, jucată de Alecu Vilner şi Costache Bârzu.
Ispravnicul [care] ştia că la urma acestei piese trebuie să se cânte şi să se joace Hora Unirii, a chemat pe şeful orchestrei de la teatru, pe Lemeş, căruia îi porunci că dacă va cânta Hora Unirii, a doua zi el şi cu toată familia lui va fi scoasă din oraş.
Lemeş se înfricoşă şi spuse celor de la teatru ce i-a spus ispravnicul, ca el e om nevoiaş, îi e frică şi că n-are să cânte. Nu-i zise nimeni nimic.
Hora Unirii
Cele petrecute se răspândiră în tot oraşul şi în seara de reprezentaţie nu mai încăpea lumea în teatru, stătea şi prin coridoare şi pe scări. Se jucară piesele celelalte şi la urmă se ridică perdeaua, începând piesa „Tândală şi Păcală”.
Lemeş se coboară de pe scaun, luându-şi şi scripca. Lumea era curioasă să vadă ce are să se întâmple.
Când ajunse la sfârşitul piesei şi Păcală zicea: „Acum frate Tândală să-i tragem Hora Unirii…”, iute sări din stal Iancu Gheorghiu Budu, şi scoţând scripca de sub surtuc, începu să cânte Hora Unirii.
Şapte-Sate a intrat în gaura de şarpe
Nu se mai ştia ce era în teatru: toată lumea s-a sculat în picioare, strigând ura, bătând din palme şi făcând un zgomot asurzitor.
Cucoanele şi toate femeile de prin loji smulseră lumânările aprinse din trichelele de pe pereţi, strigând să iasă cu toţii pe străzi. Bărbaţii entuziasmaţi pâna la lacrimi urmară pe femei, şi luând şi muzica ieşiră în drum, cântând din gură Hora Unirii.
Dupa o jumătate de ceas erau sute de oameni care cântau şi jucau hora… Unii s-au dus la locuinţa lui Şapte-Sate ca să-l ia la joc, dar Şapte-Sate intrase în gaura de şarpe. Iute s-au adus trăsuri încărcate cu sticle de şampanie din care mai toţi au gustat. A fost o noapte de mare veselie».
Costache Radu
din volumul „Bacăul de la 1850-1900”
