Parcul industrial din Hemeiuș, mai exact societatea care gestionează acest parc, a intrat în insolvență după ce Curtea de Conturi a stabilit că trebuie să achite 5 milioane de lei Consiliului Local (CL) Hemeiuș. HIT Park a fost înființat printr-un proiect european implementat de Consiliul Județean (CJ) Bacău în asociere cu CL Hemeiuș, ultimul participând cu teren.
La ora aceasta, HIT asigură peste 1.000 de locuri de muncă. Simplificând, HIT trebuie să restituie unuia dintre acționari 5 milioane de lei, însă nu dispune de acești bani. „Țin să precizez că societatea Parc Industrial HIT SRL este în insolvență prin reorganizare. Iar asta înseamnă că pe perioada reorganizării, care poate dura trei-patru ani, există un administrator judiciar care va supraveghea activitatea companiei” a explicat Adrian Popescu, vicepreședintele CJ Bacău. HIT Park a ajuns în situația asta din cauză că au existat interpretări diferite ale legislației, după modificarea acesteia.
Deși era parc industrial între 2007 și 2012, inspectorii Curții de Conturi au apreciat că a funcționat ca orice SRL și trebuia să plătească taxe și impozite ca orice SRL. „HIT Park este o societate sănătoasă din punct de vedere economic și funcționează normal”, a afirmat Adrian Popescu. Dovada stă în faptul că HIT Park nu a luat niciun leu de la Consiliul Județean în ultimii opt ani.
Scop: Salvarea bunurilor și locurilor de muncă
Există două posibilități: 1. HIT va intra în faliment și se va vinde tot ce deține pentru a achita datoria către CL Hemeiuș; 2. HIT va fi reorganizat, iar datoria va fi achitată eșalonat sau transformată în acțiuni. Se preferă, firește, reorganizarea.
Administratorul public, persoană ce va fi decisă de acționari, va gestiona activitatea, iar Sierra Quadrant SPRL, administratorul judiciar, va urmări realizarea planului și va superviza toate plățile efectuate de HIT. „Societatea se află în perioada de observație, care va dura până la confirmarea sau infirmarea planului de reorganizare, perioadă care poate dura maximum un an”, a declarat Florin Dragomir, reprezentantul Sierra Quadrant.
În acest timp, creditorii – CL Hemeiuș și furnizorii de energie electrică, gaze etc. – își vor da acceptul cu privire la planul HIT Park, după care urmează punerea lui în aplicare. „Scopul planului de reorganizare este ca acești creditori să primească mai mult decât ar fi primit prin intrarea în faliment a societății”, a explicat Florin Dragomir. Această soluție va asigura, de asemenea, conservarea clădirilor, conservarea locurilor de muncă și a tot ce s-a realizat de la demararea proiectului.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.