Hidroelectrica SA a anunțat că, în perioada 24-28 martie 2025, va efectua probe de funcționare la stavilele barajelor de pe râurile Bistrița și Siret, în județul Bacău.
Aceste operațiuni vor determina o creștere semnificativă a debitului apei în aval, ajungând până la 150 mc/s, față de valoarea obișnuită de aproximativ 2 mc/s.
Reprezentanții companiei atrag atenția că aceste modificări bruște pot reprezenta un pericol pentru cei care se află în apropierea râurilor.
Pescarii, localnicii și cei care desfășoară activități în zona de luncă sunt sfătuiți să evite staționarea în apropierea cursurilor de apă pentru a preveni posibile incidente.
Autoritățile recomandă respectarea indicațiilor și semnalizărilor din teren, subliniind că astfel de operațiuni sunt esențiale pentru verificarea siguranței infrastructurii hidrotehnice.