Vineri seara, de la ora 17.00, Piaţa Tricolorului a fost ocupată de armeni, prietenii noştri, care trăiesc pe aceste meleaguri de sute de ani, unele surse spun că de mii de ani. Alături de ei, zeci de români, germani, italieni etc. invitaţii armenilor la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Armenesc HAYASTAN, care se va desfăşura timp de trei zile. Manifestarea, după cum a spus Vasile Agop, preşedintele Sucursalei Bacău a Uniunii Armenilor, este dedicată sărbătoririi Centenarului Uniunii Armenilor din România, poate cea mai veche asociaţie a unei etnii pe teritoriul ţării noastre. De asemenea, în Bacău, au venit cu această ocazie armeni din mai multe judeţe unde trăiesc armeni, Constanţa, Sibiu, Botoşani, Neamţ, Bucureşti etc., cu meşteşuguri, articole lucrate manual, băuturi tradiţionale, cărţi, reviste armeneşti. Pe platoul din faţa Casei de Cultură au fost amenajate frumoase expoziţii cu lucrări de artă semnate de arişti armeni, panouri cu personalităţi ale vieţii culturale, muzicale, literare, medicale, ştiinţifice de origine armeană, care şi-au adus contribuţii importante la dezvoltarea şi afirmarea culturii şi economiei României.
Invitat de onoare a fost Varujan Vosganian, cunoscut om politic, ministru în mai multe guverne, membru al Parlamentului României, care a impresionat printr-un sensibil şi grăitor discurs, din care a reieşit că armenii au trăit în pace şi înţelegere cu naţiunea care i-a primit de-a lungul istoriei, atunci când poporul armean a trecut prin momente grele ale istoriei lui. „M-a întrebat cineva când au venit armenii în Moldova, iar eu i-am răspuns că armenii au venit în Moldova pe când ea încă nu exista. Armenii au construit aici biserici, mănăstiri, oraşe. Comunitatea a fost cunoscută şi respectată de toţi domnitorii Moldovei, la Suceava a fost primul episcopat armenesc, aremenii au primit privilegii pentru loialitatea şi hărnicia lor. De aici, au plecat Garabet Ibrăileanu, Ana Aslan, Iacob Iacobovici, Paul Grigoriu, Mihail Jora etc. oameni care au marcat istoria României. Din Moldova, au trecut munţii armeni care au înfiinţat oraşe. Armenii au mulţumit cu loialitate poporului român, care a fost alături de noi. România a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Armeniei, una din primele ţări care a deschis ambasadă la Bucureşti. România este statul din lume care are cea mai bună legislaţie constituţională şi oraganică în ceea ce priveşte comunitatea armeană. Iată de ce adresăm de aici salutul nostru către ţară, către întreaga lume că suntem fericiţi aici şi dorim să vă oferin şi dumneavoastră un strop din bucuria noastră, invitându-vă să petreceţi alături de noi la acest festival”, a mai spus Varujan Vosganian, în aplauzele celor prezenţi.
În prima seară a festivlaului au evoluat pe scena amenajată special Ansamblul de dansuri Vartavar, Ansamblul de dansuri Ringelreihm, Ansamblul de balet Masquerade, îndrumaţi de coregraga prof. Simona Baicu. A evoluat apoi formaţia de muzică armenescă Capriel Dedeian, foarte bine primită de public. Când soarele a fost la asfinţit, a rulat filmul artistic „Ararat”, al regizorului Atom Egoyan.
Programul zilelor următoare:
Sâmbătă, 14 septembrie
10.00 – 22.00 Activităţi stradale. 16:00 – Lansare de carte: “300 de bancuri cu radio Erevan” – Arsen Arzumanyan. 18:30 – Dansuri tradiţionale armeneşti: Ansamblul Vartavar, coregraf Bela Martikian, Ansamblul Nairi, coregraf Luiza Terzian, Ansamblul Bazmazan, coregraf Ana Lazăr. 19.30 – Muzică tradiţională armenească: Jean Smbatyan. 20:30 – Cinema stradal – film artistic: “Pierdut şi găsit în Armenia”, regizor Gor Kirakosian.
Duminică, 15 septembrie
10.00 – 22.00 – Activităţi stradale. 18:30 – Dansuri tradiţionale: Ansamblul Areti, coregraf Mihai Păduraru. 19:30 – Concert de jazz: Harry Tavitian & Cserey Csaba. 20:30 – Cinema – scurt metraje și documentare: Regizorii Florin Kervorkian – “Iubire de noapte”, Armine Vosganian – “Lilith” şi “La mulți ani!”, Andrei Levon Inizian – “Aprilie, vis”, Andrei Teodorescu – “Drumul spre succes”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.