15 noiembrie 2024

Senatorul PSD Bacău, Miron Smarandache

„Hărţuirea femeilor, pedepsită printr-o nouă lege adoptată de Parlament”

Parlamentul a votat o propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată în Monitorul Oficial al României, care introduce interzicerea oricărui comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică, atât în public, cât şi în privat.
Potrivit studiilor de specialitate, hărţuirea în locurile publice este un fenomen îngrijorător în România, fiind afectate un număr considerabil de reprezentante ale sexului frumos, de toate vârstele, inclusiv minore. Barometrele de opinie indică faptul că opt din zece românce nu se simt în siguranţă noaptea pe stradă, patru din zece nici ziua, iar şapte din zece spun că le este teamă de pasivitatea oamenilor dacă ar fi hărţuite, iar viaţa lor ar fi în pericol.

Noua lege, care a fost promulgată de preşedinte, prevede că orice act de hărţuire în public şi în privat constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 10.000 lei, dacă fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune.



Sunt convins că intrarea în vigoare a acestei legi va avea ca efect imediat reducerea numărului de femei agresate şi hărţuite, mai ales în locurile publice, dar şi la locul de muncă, în şcoli sau universităţi, în instituţii sau pe stradă. Este vorba de intrarea în normalitate din acest punct de vedere, deoarece hărţuirea psihologică cuprinde deseori mai multe aspecte care pot fi pedepsite decât hărţuirea sexuală.

Încurajez persoanele care sunt supuse diferitelor forme de hărţuire, iar din practica românească majoritatea absolută a acestora sunt femei, să apeleze cu încredere la poliţişti în cazul în care se confruntă cu astfel de incidente nedorite, pentru ca astfel de evenimente să nu degenereze în acte de violenţă, uneori tragice, aşa cum, din păcate, am avut destule exemple în trecut.

Senator PSD Bacău,
Miron Smarandache




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014