In metropolele occidentale, nu doar in localitatile liliput din aceste zone urbane, exista adevarate harti ale subteranului, specialisti care gestioneaza cu mare exactitate si eficienta toate lucrarile/amenajarile din subteran, de la retelele de apa potabila si canal, la cele de telefonie sau electricitate. In Buhusi, subterana este locul haosului. Cu exceptia retelelor de gaz, care sunt mai noi, nimeni nu cunoaste exact ce este in subsol. Daca soliciti aprobare pentru o constructie, toti elibereaza documente intr-o veselie, dar nimeni nu stie daca atunci când incepi excavatiile nu vei gasi in subteran „surprize” ale utilitatilor subterane. Acum, când in oras sunt derulate mai multe proiecte, constructorii, lipsiti de o harta a subsolului, lucreaza pe strazi in „orb”, provocând, intr-o mare veselie, mare deranj in aprovizionarea cu apa potabila sau electricitate. Am discutat cu un asemenea constructor provocator de deranj, care ne-a spus: „Nu sunt arheolog, ca sa lucrez cu penseta in subsol. Am un proiect, niste termene si lucrez in consecinta”. Zice Oana Timofte, coordonator de proiecte la UAT Buhusi: „In subteranul orasului este vraiste. Pentru retele de apa, canalizare sau pentru reteaua electrica nu exista documente clare. Curios, când constructorul descopera aceste retele, nicio firma, nicio institutie nu revendica instalatiile, conductele, cablurile”. Exista speranta ca administratia locala ar putea lucra, macar pentru zonele reabilitate ale subsolului, la o documentatie speciala a subteranului. Speranta…
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.