8 noiembrie 2024

Handbal masculin: Stiinta Bacau a avut noroc

Cupa EHF – in turul al III-lea preliminar, „studentii” vor intalni campioana Israelului, Maccabi Strugo

Fara sa fie cap de serie, Stiinta Municipal Dedeman Bacau a capatat totusi statut de favorita la calificarea in grupele EHF. La tragerea la sorti a meciurilor din turul III preliminar, desfasurata ieri dupa-amiaza la Viena, „studentii” au fost repartizati in compania campioanei Israelului, Maccabi Srugo Rishon Lezion. „Multumim lui Dumnezeu, de data asta am avut noroc”, a punctat antrenorul Eliodor Voica.



Prudenti

Stiinta Bacau a evitat astfel adversari din Germania, Spania sau Franta, forte ale handbalului international. „Erau unele echipe foarte puternice cu care, daca am fi cazut, puteam spune ca soarta noastra ar fi fost pecetluita. Asa insa, sansa este de partea noastra. Depinde cum o vom fructifica”, a mai spus „Colin” Voica, indemnand in acelasi timp la prudenta: „nu ne putem considera dinainte calificati, totul se va decide pe teren”.

Teren cunoscut

Un semnal de alarma vine de la nivelul echipelor nationale, Romania impunandu-se greu in Israel (26-25) in aceasta vara, in faza I a preliminariilor pentru CE 2014. „Am jucat in sala in care vom disputa returul cu Maccabi, iar echipele au fost in linii mari aceleasi”, a explicat Eliodor Voica. Stiinta Bacau are sapte jucatori convocati sub „tricolor”, iar reprezentativa Israelului este construita pe scheletul campioanei Maccabi.

Optimism

La Rishon Lezion, „studentii” vor sustine meciul decisiv pentru accederea in grupe, la o saptamana dupa mansa I programata in Bacau (24/25 noiembrie). „Ramane de vazut daca va fi un avantaj faptul ca jucam primul meci acasa. Realist vorbind, intalnim o echipa destul de accesibila”, a mai spus Eliodor Voica, apreciind ca „trebuie privita cu optimism aceasta dubla mansa. Nu putem sa spunem ca nu am avut noroc”.

Au cazut din Liga

Maccabi Srugo Rishon Lezion a participat in acest sezon in calificarile pentru Liga Campionilor. In grupa a III-a preliminara, castigata de HCM Constanta, echipa israeliana a fost surclasata de Tatran Presov (Slovacia), scor 36-20, reusind in schimb sa se impuna in fata italienilor de la Loacker Südtirol Team (33-30). Stiinta Municipal Dedeman Bacau a intrat in turul III al Cupei EHF dupa ce i-a eliminat pe suedezii de la IF Ystads cu 28-24 si 23-22.

Programul turului al III-lea preliminar

Meciurile se vor desfasura in dubla mansa, pe 24/25 noiembrie, respectiv 1/2 decembrie. Castigatoarele se vor califica in grupe, faza care vor incepe in februarie anul viitor.
Frisch Auf Göppingen (Germania) – HC Meshkov Brest (Belarus)
RK „Borac m:tel” Banja Luka (Bosnia Hertegovina) – Tatran Presov (Slovacia)
RK Siscia (Croatia) – RK Maribor Branik (Slovenia)
A.C. Diomidis Argous (Grecia) – Rhein-Neckar Löwen (Germania)
RK Cimos Koper (Slovenia) – FC Porto Vitalis (Portugalia)
HBC Nantes (Franta) – S.L. Benfica (Portugalia)
Team Tvis Holstebro (Danemarca) – Saint-Raphael Var Handball (Franta)
Eskilstuna Guif (Suedia) – BM Aragon (Franta)
SC Magdeburg (Germania) – HC Vardar PRO – Skopje (Macedonia)
Naturhouse La Rioja (Spania) – RK Vojvodina (Serbia)
Stiinta Municipal Dedeman Bacau (Romania) – Maccabi Srugo Rishon Lezion (Israel)
Haslum HK (Norvegia) – Besiktas JK (Turcia)
Orlen Wisla Plock (Polonia) – Sungul Snezhinsk (Rusia)
Elverum Handball Herrer (Norvegia) – RK Sloga (Bosnia)
HC Motor Zaporozhye (Ucraina) – Alpla HC Hard (Austria)
KIF Kolding (Danemarca) – Permskie Medvedi (Rusia)




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014