Prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău și-a reluat pregătirile la începutul săptămânii. În condițiile în care primul meci oficial din 2024, cel din etapa a 15-a, de la Timișoara, este fixat pe 4 februarie, „CSMeii” au la dispoziție mai puțin de o lună pentru acumulările și reglajele necesare. „Practic, sunt trei săptămâni în care va trebui să tragem foarte tare”, a declarat antrenorul băcăuanilor, Leonard Bibirig în momentul reunirii lotului.
-Domnule Bibirig, care este cel dintâi lucru pe care l-ați spus elevilor dumneavoastră la primul antrenament al anului?
-Înainte de orice, le-am urat „La mulți ani” și să fie sănătoși pentru că era prima noastră întâlnire pe 2024. Apoi le-am spus că dacă vom da sută la sută la antrenamente, este imposibil ca la meciuri să nu avem dorite. I-am simțit pe băieți motivați, cu dor de muncă și de handbal. Timpul avut la dispoziție este scurt- ceva mai mult de trei săptămâni până la reluarea campionatului- motiv pentru care trebuie să tragem tare pentru a relua campionatul în forță și pentru a ne atinge obiectivul. Vrem să progresăm de la un meci la altul: de altfel, pentru asta muncim.
-Cu excepția lui Gabi Bujor, aveți tot lotul la dispoziție.
-Gabi Bujor va rămâne și pe parcursul acestei săptămâni la București, unde se recuperează după accidentarea suferită în noiembrie la tendon, după care ni se va alătura. Mizăm mult pe coeziunea și omogenitatea grupului.
-Faptul că nu aveți jucători convocați la lotul național reprezintă un avantaj sau dezavantaj?
-Dintr-un anumit punct de vedere este un avantaj, în sensul că în felul acesta dispun în pregătiri de întregul efectiv. Pe de altă parte, însă, e un dezavantaj deoarece ne-am fi dorit să avem măcar unul sau doi jucători la prima reprezentativă. Și, la drept vorbind, sunt jucători de la noi care merită convocați.
-Un nume vi-l spun eu: Tudor Stănescu. Surprinde faptul că, în ciuda evoluțiilor foarte bune, nu a fost convocat.
-Într-adevăr, Tudor a avut meciuri foarte bune, dar trebuie să respectăm opțiunea selecționerului. Nu ne rămâne decât să ne pregătim cât mai bine astfel încât la următoarea acțiune a lotului național pe lista convocaților să figureze și handbaliști ai CSM Bacău.
-Inițial s-a vorbit de patru jocuri de verificare ale CSM-ului, însă au rămas trei.
-Da, stabilisem câte o „dublă” cu CSM Focșani 2007 și CSU din Suceava, însă returul cu sucevenii a picat deoarece ei vor susține la data respectivă un joc cu Motor Zaporoje. Prin urmare, au rămas trei meciuri: pe 20 ianuarie, în deplasare și pe 27 acasă, cu CSM Focșani, iar pe 24, pe teren propriu cu Suceava. Având în vedere că Liga Zimbrilor se reia pe 4 februarie, sunt suficiente aceste trei teste.
-Pentru CSM Bacău, campionatul se reia cu o deplasare pe terenul Politehnicii Timișoara. În condițiile remizei din tur, e clar că jocul de pe Bega se profilează și ca o revanșă, nu?
-Sincer, eu nu-l privesc ca pe o revanșă, ci ca pe unul în care trebuie să facem totul pentru a lua toate trei puncte. Să știți însă că Timișoara joacă foarte bine pe teren propriu, așa că nu ne va fi deloc ușor. De altfel, ce meci mai poate fi ușor într-un campionat într-atât de echilibrat precum cel actual? Exceptând-o pe Dinamo, care era să se împiedice însă și ea la Vaslui, pe terenul ultimei clasate, fiecare poate bate pe fiecare. Până acum, aproape că nu a existat etapă în care să nu avem surprize. În ceea ce ne privește, dacă nu pierdeam la Sighișoara și nu capotam cu Suceava, acasă, într-un meci pe care l-am avut în mână, altfel stăteau lucrurile. Aveam șase puncte în plus și am fi fost la egalitate cu formația de pe locul 5.
-Înfrângerea cu Suceava continuă să vă bântuie.
-Au fost nopți la rând în care numai la meciul ăsta m-am gândit. Le spuneam băieților astă vară că un meci se câștigă sau se pierde între minutele 50 și 60. Ei uite, că asta ni s-a întâmplat nouă cu Suceava. Nici acum nu-mi iese din minte cum am putut pierde meciul ăsta! Cât despre eșecul de la Sighișoara, și el continuă să mă apese foarte mult. Iată de ce trebuie să muncim pe brânci pentru a remedia o serie de probleme și pentru a nu mai repeta greșelile care ne-au costat.
-Ce a funcționat bine și ce nu în prima parte a campionatului?
-Pot spune că sistemul de apărare a funcționat în multe rânduri foarte bine, iar faza a doua bine. Am întâmpinat probleme pe atacul pozițional, unde trebuie să găsim soluții la nivel de joc colectiv, așa cum trebuie să ne ne îmbunătățim acțiunile de unu la unu și replierile. Ar mai fi un aspect: noi am avut evoluții mai bune în deplasare decât acasă. Trebuie să facem în așa fel încât și rezultatele de pe teren propriu să fie la un nivel bun, cu atât mai mult cu cât contăm pe un public atașat de echipă și care ne-a susținut mereu.
-Programul, din acest punct de vedere, pare să vă favorizeze în retur: veți juca acasă cu Sighișoara, Vaslui, Steaua, echipe aflate sub CSM în clasament. OK, ați ratat o ocazie, în prima etapă a returului, cu Suceava, dar celelalte jocuri de acest nivel trebuie tranșate cu victorii.
-Asta ne și dorim, deși tocmai meciurile de genul acesta pot fi mult mai grele deoarece întâlnim adversari aflați cu sabia deasupra capului. Repet, e un campionat foarte-foarte echilibrat, spre deosebire de ultimele ediții, iar returul va fi mult mai greu decât turul. Și nu o spun doar de dragul de a o spune.
-Apropo de tur: ați amintit de meciurile care v-au supărat cel mai mult și anume înfrângerile cu Sighișoara și Suceava. Care au fost partidele care v-au bucurat cel mai mult?
-Toate în care am luat puncte. M-au bucurat mult și victoriile de la Suceava, Vaslui și Focșani, și remizele cu Minaur și Steaua. Mi-e greu să aleg un singur meci.
-Unde credeți că se poate situa CSM Bacău la finalul campionatului?
-Cred că pe locul 7 sau 8.
Programul etapei a 15-a, a doua a returului și prima din 2024
Sâmbătă, 3 februarie: CSU din Suceava- Universitatea Cluj, CSM Vaslui- Steaua.
4 februarie: Potaissa Turda- CSM Constanța, CSM Sighișoara- CSM București, HC Buzău 2012- Minaur Baia Mare, Dinamo- CSM Focșani 2007, Politehnica Timișoara- CSM Bacău.
Clasament Liga Zimbrilor
1 Dinamo București 14 14 0 0 523-390 42p.
2 Minaur Baia Mare 14 10 2 2 443-395 32p.
3 CSM Constanța 13 10 1 2 382-332 31p.
4 CSM București 14 8 2 4 401-380 26p.
5 Potaissa Turda 14 7 3 4 477-440 24p.
6 HC Buzău 2012 14 7 2 5 436-426 23p.
7 CSM Focșani 2007 14 6 2 6 394-422 20p.
8 CSM Bacău 14 5 3 6 404-432 18p.
9 CSU din Suceava 14 6 0 8 440-480 18p.
10 Steaua București 14 3 2 9 401-429 11p.
11 Politehnica Timișoara 14 3 2 9 365-410 11p.
12 Universitatea Cluj 14 3 1 10 409-457 10p.
13 CSM Sighișoara 13 3 0 10 328-368 9p.
14 CSM Vaslui 14 1 2 11 387-429 5p.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.