CSM Bacău a fost învinsă categoric acasă de CSU din Suceava, cu 35-28, după o primă repriză neverosimilă, încheiată cu 17-5 pentru oaspeți
Așa ceva vezi rar. Foarte rar. Și bâlbele gazdelor, și galopul de sănătate al oaspeților, și reacția de senzație a publicului, prezent în număr mare în tribuna Sălii Sporturilor. Pe rând acum. Duminică, în etapa a 17-a a Ligii Zimbrilor, CSM Bacău a fost surclasată pe teren propriu de CSU din Suceava cu 35-28. Balanța a fost înclinată de o primă repriză dezastruoasă pentru gazde, încheiată cu un scor pe care nu-l întâlnești des nici la juniori: 5-17. Practic, nimic nu a ieșit formației antrenate de Sandu Iacob. Lovituri de la șapte metri irosite în serie de Gabi Bujor, Serhel și Rotaru, pase greșite, ratări din poziție de unu la unu și o apărare-șvaițer. Elocvent este faptul că în primele 23 de minute „CSMeii” au înscris doar DOUĂ goluri! Un black-out total de care a profitat din plin CSU din Suceava, aflată în zi de grație. Cu ex (și viitorul?) băcăuan Fane Grigoraș magnific între buturi și cu puștiul-minune (perfect justificate superlativele atribuite de Handbalmania încă de anul trecut) Daniel Stanciuc evoluând aproape fără greșeală, echipa lui Petru Ghervan nu a lăsat nicio șansă gazdelor. Diferența pe tabelă a continuat să se mărească până la hăul de 12 goluri cu care Stanciuc a fixat tabela la finalul primei părți. Coșmarul a continuat și în primele minute de după pauză. La prima acțiune din mitanul secund, scăpat pe contraatac, Gabi Bujor s-a izbit din nou de „zidul” Grigoraș, pentru ca în minutul 33 Kbilashvili să majoreze diferența la 13 goluri în favoarea Sucevei. A fost punctul critic al jocului, din acel moment CSM Bacău trecând la cârmă și încercând să micșoreze cât mai mult din dezavantajul de pe tabelă. Astfel, au început să curgă golurile și în poarta suceveană, unde lui Grigoraș i-au succedat Makaria și Duman. Apetitul de gol manifestat de frații Bujor, Dospinescu și Brăescu au „salvat” repriza, pe care CSM Bacău și-a adjudecat-o cu 23-18. Sigur, scorul final, 38-25 în favoarea Sucevei nu a lăsat loc niciunui dubiu, însă, fie tresărirea de orgoliu a „CSMeilor” din repriza secundă, fie competența, dragostea necondiționată și fair-play-ul publicului băcăuan, fie toate acestea la un loc au făcut ca la finalul partidei să asistăm la un moment de înaltă clasă. Concret, după ce i-a răsplătit, în mod sportiv, cu aplauze pe Grigoraș (MVP-ul partidei) și Compania, tribuna și-a aplaudat minute în șir echipa favorită, punând un nod în gât și lacrimi în ochii „secundului” Sandu Axinte și făcându-l pe antrenorul principal al „CSMeilor”, Sandu Iacob să declare: „Vreau să-i felicit pe cei care au fost prezenți azi la sală pentru că atitudinea pe care au avut-o față de noi a fost senzațională. În contextul în care așteptările mele au fost ca spectatorii să ne certe și să ne ceară socoteală, bănuiesc că ei au văzut că noi am încercat, dar ne-a lipsit capitalul de încredere necesar la început din cauza ratărilor numeroase. Suntem o echipă de moral, soluțiile sunt puține. Din punct de vedere mental, în minutul zece eram deja terminați. Suntem dezamăgiți de munca pe care am prestat-o. Maniera în care am pierdut nu motivează pe nimeni, dar revin ce spuneam la început, reacția spectatorilor față de această echipă arată că ne dorim cu toții mai mult. La acest moment așa suntem, sunt foarte multe probleme, nu are rost să ne ascundem și să spunem că totul e roz, dar ne adaptăm. Obiectivul nostru este de a rămâne în Ligă și pentru asta luptăm”. Pentru CSM Bacău urmează restanța cu Dinamo și un alt derby al Moldovei, cel de duminică, de la Vaslui, contra unei echipe în fața căreia, pe fondul unui arbitraj de Cod Penal, a pierdut confruntarea din tur cu scorul de 26-23.
CSM Bacău: Vl. Rusu, Tamaș, Cozma- G. Bujor 8 goluri, M. Bujor 5, Dospinescu 5, Brăescu 4, , Costea 2, Coric 1, Iordachi 1, Serhel 1, Stănică 1, Rotaru.
Rezultatele etapei a 17-a: CSM București- Politehnica Timișoara 29-22, CSM Bacău- CSU din Suceava 28-35, Steaua- Dobrogea Sud Constanța 26-22, HC Buzău 2012- Universitatea Cluj 36-20, Minaur Baia Mare- CSM Vaslui 37-26, Potaissa Turda- CSM Focșani 2007 31-27. Partida Dinamo- CSM Alexandria nu s-a disputat ca urmare a neprezentării oaspeților.
Clasament Liga Zimbrilor
1 Potaissa Turda 19 16 0 3 593-537 48p.
2 Dinamo București 15 14 0 1 508-403 42p.
3 HC Dobrogea Sud 17 13 1 3 428-380 40p.
4 Minaur Baia Mare 18 13 1 4 508-484 40p.
5 Steaua București 16 13 0 3 459-412 39p.
6 CSM Focșani 2007 17 10 1 6 446-440 31p.
7 CSM București 17 8 1 8 463-439 25p.
8 CSU din Suceava 17 6 0 11 467-468 18p.
9 CSM Vaslui 17 6 0 11 459-497 18p.
10 HC Buzău 2012 17 5 1 11 424-454 16p.
11 CSM Bacău 16 4 1 11 444-482 13p.
12 Poli Timișoara 18 4 0 14 509-546 12p.
13 Universit. Cluj 18 2 0 16 448-568 6p.
14 CSM Alexandria 16 1 2 13 404-450 5p.