Cu un Tudor Stănescu magnific în poartă și cu un public fantastic în tribună, „CSMeii” au învins duminică Vasluiul cu 27-23 (16-9), la capătul unui meci cu două fețe
Duminică seara, în etapa 20 a Ligii Zimbrilor, CSM Bacău s-a impus cu 27-23 (16-9), pe teren propriu, în fața ultimei clasate, CSM Vaslui. O victorie meritată, la capătul unui joc cu două fețe. Susținuți de un public incredibil, „CSMeii” au început excelent partida. Forma de senzație a portarului Tudor Stănescu (16 intervenții în total) și determinarea apărării au făcut ca în primul sfert de ceas băcăuanii să nu primească decât un gol.
Atenți în defensivă, oamenii lui Leonard Bibirig au fost letali în atac, conducând cu 8-1 (min. 16), 10-2 (min. 20) și 15-6 (min. 29) înainte de a bloca tabela la pauză la scorul de 16-9. Execuțiile rafinate ale lui Virbauskas, responsabilitatea șutului pe care și-a asumat-o Ionuț Stănescu și jocul cu pivotul, indiferent că acesta s-a numit Rogulski ori Ushal lăsau impresia unei victorii clare.
Și fără probleme. Numai că, „de la Suceava citire”, CSM Bacău s-a învățat să trăiască periculos atunci când tabela îi oferă un confort sporit. Și astfel, ceea ce părea puțin probabil a fost cât pe ce să se întâmple. Ratările gazdelor și insistența vasluienilor au modificat cursul jocului și al tabelei de marcaj.
Iar de la opt goluri avans în minutul 33 (18-10), Bacăul a ajuns să simtă în ceafă răsuflarea Vasluiului, care s-a apropiat la trei goluri în min. 51. Un nou pas fals la acest scor ar fi condamnat, probabil, gruparea „CSMeilor” la un final cu adevărat de infarct. Din fericire, „Hei, hei, Știin-ța! Hei, hei, Știin-ța!” a fructificat superioritatea numerică, Ionuț Stănescu a înscris pentru 23-19 în min. 51, la fel cum au făcut-o, ulterior, Virbauskas (principalul nostru marcator) pentru 24-20 și Rogulski pentru 25-21.
Aceste goluri extrem de importante și-au dat fericit mâna cu paradele lui Tudor Stănescu, care, printre altele, a neutralizat, la 25-21, o lovitură de la 7 metri executată de Chiratcu. Apropo de lovituri de la 7 metri, merită notat că prima a partidei a fost dictată de-abia în min, 41, fiind de altfel ratată, de Costea.
Așa cum merită remarcat și faptul că, în min. 48, Esteki a reușit cel mai frumos gol al meciului, cu o aruncare de la șold în vinclu trimisă tocmai de la… Teheran! În uralele tribunei, CSM Bacău a bifat a opta victorie stagională, care o plasează, cu 27 de puncte, temporar, pe locul 7.
Spunem temporar pentru că luni, CSU din Suceava (aflată la cota 25 puncte) va evolua acasă, contra Sighișoarei, în finalul rundei. Sâmbătă, în etapa 21, CSM Bacău va avea parte de o deplasarer prohibitivă pe terenul vice-liderei CSM Constanța, dar până atunci, merită să se bucure de acest succes prin care a stins „lanterna”.
Un succes materializat grație lui T. Stănescu 1 gol, Grigoraș, Freiwald- Virbauskas 6, I. Stănescu 4, Esteki 4, Rogulski 4, G. Bujor 3, Ushal 3, Dospinescu 2, Costea, Serhel și Belchite.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.