Interul dreapta al „CSMeilor” a mărturisit pentru „Deșteptarea” că nicăieri în carieră nu s-a simțit mai bine ca în Bacău. „Formăm o adevărată familie, iar atitudinea senzațională a publicului m-a mișcat până la lacrimi la partida cu Steaua. Preconizata desființare a echipei este o mare trisetețe pentru noi toți”, a mai spus internaționalul român, care a ținut să precizeze că el și colegii săi de echipă vor lupta până la capăt: „Dacă nu sunt bani de deplasare, vom merge în capitală pentru jocul de vineri, cu CSM București cu mașinile personale”
Și băieții plâng, nu? Mai ales dacă sunt bărbați adevărați. Iar interul dreapta al CSM Bacău, Bogdan Mănescu este un astfel de bărbat. A dovedit-o mereu. Inclusiv la meciul de duminică seara, câștigat de băcăuani cu 35-25 contra Stelei, în etapa a 21-a din Liga Zimbrilor. Și nu a arătat-o doar în timpul jocului.
Înainte de startul întâlnirii, internaționalul român avea ochii în lacrimi. Situația echipei sale, aflată în pragul desființării ca urmare a deciziei Primăriei Bacău și Consilului Local de a subfinanța clubul municipalității și, mai ales, comportamentul fantastic al publicului, care a umplut până la refuz Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” l-au emoționat la maxim pe Mănescu.
„Ce nu cred că s-a văzut este că în timpul încălzirii am plâns în hohote. Pur și simplu nu mă puteam stăpâni. Eu sunt o fire emoțională, iar tot acest cumul de factori, la care s-a adăugat și atitudinea senzațională a publicului băcăuan au făcut ca lacrimile să-mi curgă șiroaie. E pentru prima oară în viață când am plâns înaintea unui meci de handbal”, s-a destăinuit interul venit vara trecută de la Suceava. Și nu e singura confesiune:
„Exceptând perioada de la Târgu-Jiu, nicăieri în carieră nu m-am simțit mai bine ca în Bacău și la CSM Bacău. Suntem foarte uniți, formăm o adevărată familie, iar despre public, ce să mai vorbesc? Iată de ce preconizata desiințare a echipei este o mare tristețe pentru noi toți. Nu e vorba de bani, ci de sentimente. De pasiune”. În vârstă de 28 de ani, Bogdan Mănescu spune că încă îi vine greu să creadă că acesta poate fi sfârșitul singurei prim-divizionare a întregului județ Bacău. Un sfârșit anunțat, în exclusivitate, de către „Deșteptarea”, încă din data de 8 martie.
„Ecourile celor apărute atunci în ziar m-au găsit în cantonamentul echipei națională. Colegii de la lotul reprezentativ mă tot întrebau, iar eu nu știam ce să le răspund. Sincer, pe moment am refuzat să cred că așa ceva ar fi posibil. Când am revenit însă la club mi-am dat seama că informațiile din presă nu reprezintă nicio exagerare. Cu toate acestea, parcă nici măcar acum nu-mi vine să cred pe de-a-ntregul că așa se va termina totul. Păcat, mare păcat”, a declarat Bogdan, care a ținut să adauge:
„Noi, însă, vom lupta până la capăt. Din lipsa fondurilor, nu vom putea efectua deplasarea pentru jocul de vineri, cu CSM București, cu o zi mai devreme, astfel încât vom ajunge în capitală chiar în ziua meciului. Mai mult, dacă nu se vor găsi bani pentru deplasare, am vorbit între noi și, cu toții, jucători și antrenori am decis să mergem cu mașinile personale la meci sau, eventual, să punem cu toții bani și să închieriem un mijloc de transport”. Atitudine și cuvinte de „CSMeu”. De „CSMei”. De bărbat și de bărbați adevărați!