Miercuri a avut loc etapa cu numărul 14 a Diviziei A la handbal feminin. Runda a înregistrat rezultate diferite pentru cele două echipe băcăuane din Seria B. Astfel, CSM Bacău s-a impus acasă, cu 33-23 (9-10) în fața celor de la HCF Piatra Neamț, în timp ce Știința a cedat pe terenul liderei, CSM Galați, cu 44-24 (23-10).
„CSMeoaicele” antrenate de Raluca Agrigoroaiei și Adi Brezan au fost conduse pe tot parcursul primei reprize, dar au reușit ca în partea secundă să treacă la comandă. Aflate în dezavantaj de un gol la pauză (9-10), Poiană-Țârdea (din nou cea mai bună marcatoare a CSM-ului, cu opt reușite) și colegele sale au forjat bine în debutul celei de-a doua reprize, astfel încât în minutul 38 aveau 15-11 pe tabelă.
Până la final, CSM Bacău s-a distanțat la zece goluri, iar victoria a permis gazdelor să depășească formația nemțeană și în clasament. „CSMeoaicele” au urcat pe locul 5 (cu vedere la poziția a patra, de care le desparte un singur punct) în formula: Albu, Bordeianu- Poiană-Țârdea 8 goluri, Solonțanu 7, Verdeș 5, Butnariu 5, Pădurariu 5, Vlad 2, Bucurel 1, Sahra Racho, Manoilă. Înfrângere previzibilă a Științei Bacău în cea mai dificilă deplasare posibilă, cea din fieful liderei maxime a Seriei B, CSM Galați.
Foarte tânăra echipă băcăuană pregătită de Giorgiana Vântu și Costel Oprea a prezentat următoarea foaie de joc: Tite, Floroiu- Georgescu 12 goluri, Petrișor 5, Ariton 5, Burlacu 1, Buculei 1, Cocu, Săndulachi, Motriuc, Ciobănașu, Cancel, Voicilă. Sâmbătă, 25 ianuarie este programată etapa 15. Una în care, pe lângă duelul de la vârful clasamentului, Știința București- CSM Galați, se regăsește și derby-ul băcăuan Știința- CSM.
Cele două formații băcăuane se vor afla față în față în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”, cu începere de la ora 12.00. În turul campionatului, CSM Bacău s-a impus în dauna Științei cu 30-25 (14-14). Ce va fi acum?
Rezultatele etapei 14: Neptun Constanța- Știința București 30-42, CSM Galați- Știința Bacău 44-24, CSM Bacău- HCF Piatra Neamț 33-23, CSM Unirea Slobozia- CSM Roman 28-23, Unirea Dobroești- Spartac București 44-22.
Programul etapei 15/ sâmbătă, 25 ianuarie: Unirea Dobroești- CSM Unirea Slobozia, HCF Piatra Neamț- CSM Roman, Știința Bacău- CSM Bacău (ora 12.00, Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”), Spartac București- Neptun Constanța, Știința București- CSM Galați.
Clasamentul Seriei B
1 CSM Galați 14 14 0 0 506-354 42p.
2 Știința București 14 12 1 1 568-375 37p.
3 Unirea Slobozia 14 10 1 3 491-370 31p.
4 CSM Roman 14 7 1 6 464-384 22p.
5 CSM Bacău 14 7 0 7 440-482 21p.
6 HCF Piatra Neamț 14 6 0 8 363-412 18p.
7 Unirea Dobroești 14 5 1 8 451-483 16p.
8 Neptun Constanța 14 5 0 9 431-466 15p.
9 Știința Bacău 14 1 1 12 330-517 4p.
10 Spartac 14 0 1 13 301-502 1p.
Dan Sion