20.000 de medici români, mai ales tineri, lucrează în străinătate. 20.000?! Echivalentul populaţiei unui orăşel… 20.000 de evadaţi cu ştaif, în condiţiile în care statul român a cheltuit pentru şcolarizarea acestora peste 230 milioane de dolari. Nu e un mit sau o expresie intrată în cotidian, ci o realitate abracadabrantă: rata plecărilor depăşeşte nivelul la care universităţile de medicină produc absolvenţi. Mii şi mii de profesori români lucrează în străinătate, reprofilaţi pe post de menajere şi heirupişti necalificaţi.
Informaticienii, inginerii, economiştii tineri au luat, şi ei, în bună parte, drumul străinătăţii. În timp ce medicii şi asistenţii români pleacă în străinătate, sistemul sanitar românesc se confruntă cu un deficit de 45.000 de angajaţi, spun reprezentanţii sindicatului Sanitas. În România, numărul de medici la mia de locuitori este cam la jumătate din media europeană. În învăţământ, profesorii pensionari sunt la mare căutare.
Cei mai mulţi dintre tinerii medici, de pildă, care rămân în România, sunt adevăraţi eroi. Îmi amintesc însă de faptul că Nicolae Iorga spunea că e vai (şi-amar) de ţara care are nevoie de eroi. În străinătate, un medic român poate câştiga între 2 400 – 7 000 de euro. În România, ştiţi cât câştigă. Statul român încurajează părăsirea teritoriului naţional, prin migrarea masivă a forţei de muncă, de parcă atitudinea aceasta ar fi o mare virtute managerială a sa. În fapt, suntem martorii unei ticăloase strategii de hăituire a viitorului.
Guvernanţii seamănă cu o adunătură amărâtă de barcagii care trag aiurea la vâsle, stând cu spatele la viitor. Salariile mizerabile stabilite pentru medici şi profesori, dar şi pentru alte categorii socio-profesionale, sunt însoţite în subconştientul ticălos al statului de argumente cinice. Le cunoaşteţi… Medicul oricum ia atât de pe viu, cât şi de pe mort. La fel şi popa…
Profesorii oricum fac pregătire pe rupte, fraudează examenele… Nu le duceţi grija; au din ce trăi. Aşa gândeşte statul hoţ şi nemernic. Dar pentru medici, de exemplu, nu doar salariile sunt cauza evadării. Accesul la tehnologie, resursele de pregătire şi interacţiunea cu practicile medicale avansate sunt alte vise care le-au fost aproape interzise. Pentru guvernanţi, prişniţa-şi păstrează statutul de vedetă.
Zilele trecute, încercând să-mi oblojesc nişte vânătăi ale fiinţării, am zărit pe coridoarele unui spital un medic tânăr. Avea optimism în priviri, era locuit de idealuri, de altruism, îi citeai pe chip că nu rostise în glumă jurământul lui Hypocrat. Îmi venea să mă duc la dânsul, să-l îmbrăţişez, să-i spun că este un erou.
Cum de nu evadase? Este locuit de o fermecătoare inocenţă donquijotistă sau chiar speră că va putea schimba lumea, sistemul în care trăieşte? Fără asemenea eroi care vor bate obrazul gros al guvernanţilor, viitorul nostru va suna prost de tot. Dar pildele de eroism pot fi întâlnite, din păcate, mai mult prin filele îngălbenite ale legendelor, pentru că nesimţirea managerială naţională a sabotat până şi chemările romantice către eroism…
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
