Saptamâna trecuta, purtam un dialog cu o parte dintre membrii formatiei Haiducii din Costesti, pe care i-am cunoscut in urma cu trei ani. Au venit atunci in Bacau sa sustina un concert. Sunt virtuozi ai baladelor si doinelor, continuatori ai traditiei folclorice autentice, moldovenesti. Pasionati in acelasi timp si de natura, amatori mai mult sau mai putin de vânatoare sau pescuit. Anul acesta am fost pe la ei, prilej de a ne cunoaste mai bine.
De ce cinci?
O intrebare la care avea sa-mi raspunda Emilian Nartea. „ Formatia a luat fiinta acum unsprezece ani. La inceput am fost treisprezece. Avem s-un cântec haiducesc despre ceata de haiduci. «Noi suntem zeci… si mai multi». Normal, acum ar fi trebuit sa fim o jumatate de duzina. Dar fiindca in masina nu incapem decât cinci, astia suntem. Pentru ca noi permanent mergem cu masinuta. Ori a lui Tudor, ori a lui Gheorghita. Insa, când e nevoie, ne-adunam si cu ceilalti, care nu sunt plecati peste hotare”.
Sub poale de codru verde
Este titlul unei melodii din repertoriu lor, care aminteste de viata uneori blamata, alteori admirata a haiducilor. Am in fata mea un haiduc dârz, cu ochi patrunzatori si vorba socotita. Se simte din comportament atitudinea liderului, care nu face efort pentru a se impune. Tudor Grigorita implineste (pe 2 Mai, de Ziua Tineretului), cinzeci si noua de ani. A studiat la Universitatea de Stat din Moldova. Dupa multi ani, ca director al Casei de Cultura din Costesti, conduce in prezent sectia de Cultura din raionul Ialoveni.
Se prezinta simplu. „Eu sunt Tudor. Sa va spun cum am luat noi fiinta. La inceput am avut in comuna un cor de o suta patruzeci de persoane. La vremea aia, mai veche, când erau gospodariile agricole. Era greu de mentinut, asa ca ne-am limitat la un ansamblu de barbati. Ne-am selectat ca gen de arta folclorul. Un gen care n-a fost studiat indeajuns. Multe piese necunoscute pe care am incercat sa le scoatem din anonimat. Melodii, pe care le-au cântat, inainte de vreme, parintii nostri, preluate la rândul lor de la parinti. Lansarea, sa-i zicem mai oficiala, a fost când am cântat la comemorarea a cinci sute de ani de la trecerea in nefiinta a Domnitorului Stefan cel Mare. Piesele noastre nu sunt de larg consum. Repertoriul tine mai mult de haiducie, de barbatie. Sa putem reda si demnitatea de neam si patriotismul, pentru ca influente vin din toate directiile. Melodiile fiind mai putin cunoscute, ne-au imprimat si noua un anumit stil, si ca interpetare, si ca tinuta. Acum in tara sunt tot felul de haiduci”. Toti membrii formatiei sunt imbracati in port popular. Tinuta de iarna este compusa din suman, cizme inalte din piele, caciula de miel, camasa din in brodata, itari si chimir. Instrumentele traditionale la care se acompaniaza sunt confectionate de mesteri artizani sau chiar de catre ei.
Cobza si ecologia
Il intreb pe Tudor Grigorita de când n-a mai fost la pescuit. Am aflat ca, in urma cu un an, a organizat in localitate un festival inedit, pentru o cauza nobila. A mobilizat toate satele din jur, ca prin cântec si joc, sa atraga atentia asupra starii râurilor si lacurilor din zona. Efectul a fost scontat. Oamenii au inteles indemnul si au trecut la treaba. S-au apucat de curatenie, ecologizare, salubrizare si plantari de pomi. Lacul Costesti, imprejmuit de dealuri, este populat cu specii de peste de toate dimensiunile, tentante pentru orice pescar sportiv. „N-a mai fost timp de mers la pescuit.
Amintiri de povestit sunt. Programul meu este acum foarte incarcat. Dar pe mal de ape am mai fost… sa cântam unde am fost invitati, chiar si in mijlocul naturii.” Face ce face si vorba o aduce tot catre muzica. Suntem intrerupti des. Concis si scurt, da indicatii. Colegii din formatie isi pregatesc instrumentele. Un alt spectacol va incepe curând. Haiducii nu se tem de concurenta. „Noi suntem foarte descurcareti. Din ce pricina? Putem cânta si fara sonorizare. Iesim incet, cu cobza, cu acordeonul, cu naiul. Dam drumul la voci, ca le avem puternice, programu-i pregatit dinainte, si-ncepem. Vin astazi vedete, din astea mondiale, dar nu pot iesi sa cânte, cu instrumentele pe viu. Fara fonograma, fara acustica, nu pot tine programul. Am mers odata pe platoul unei unitati militare. Se sarbatoreau douazeci de ani de la fondarea trupelor regale de garda. Lume multa. Au venit vedete de tot neamul. Era ceata, negura, umiditate. Nicio sursa informationala nu functiona. Vedetele stateau si se uitau, n-au putut evolua. Am iesit noi. Si-am tinut intreg programul. Numai noi cinci.” Este chemat. Incepe programul artistic. A ramas sa vorbim despre intâmplarile de la pescuit, dupa. Au intervenit insa alte modificari in program. Ramâne pe data viitoare. La mijlocul lunii viitoare sustin un concert la Iasi. Poate ajung in vara si in Bacau. Totusi n-am plecat de la ei cu mâna goala. Haiducii mi-au impartasit din secretele lor o reteta, veche de secole, mostenita de la cei care au trait cu adevarat in codrii vestiti ai Moldovei.
Miel haiducesc
Se stie. Carnea de miel este gustoasa, dar dificila la gatit. Pentru acest preparat nu avem nevoie nici de cuptor, de tigai sau oale de pus la fiert. Pentru ca se apropie sezonul mieilor, reteta se adreseaza celor care au un petec de curte ori gradina, sau merg la iarba verde, cel putin doua zile. Prima data trebuie facut rost de materia prima, in viu. Mielul trebuie sa aiba de la minim zece kilograme, pâna la treizeci, când deja este berbecut. In functie de greutate, trebuie sapata si groapa in care se va forma jarul. Adâncimea este de circa un metru, dimensiunile pe latime si lungime, fiind cu zece centimetri mai mari pe contur, fata de marimea mielului. De aici si cantitatea necesara de lemn care va fi transformata in jaratec. Daca va pricepeti, jupuiti singur mielul si scoateti separat maruntaiele, din care faceti o umplutura, asemanatoare cu drobul. Daca se ocupa de el un meserias, obligatoriu sa va dea si blana jupuita. Aceasta se sterge pe interior cu o cârpa umeda, curata si se presara cu putina sare. Se detaseaza picioarele de la genunchi si capul cu gât cu tot. Se dezoseaza pe cât posibil spata si pulpele, punând deoparte carnea. Ce ne mai trebuie: condimente, miez de nuca (trei sute de grame), trei oua, patru capatâni de usturoi, patru cepe, doua mâini de prune uscate fara sâmburi. Si, foarte important, doi litri de vin alb, de butoi.
Mod de preparare
Organele si carnea dezosata se toaca pe un butuc, cu satârul, in bucati putin mai mari. Se amesteca impreuna cu legumele, (ceapa, ardei, ghebe de la borcan daca avem) si se presara deasupra, condimentele. De preferat, proaspete. Cimbru, izma (menta), maghiran. Unii prefera sa caleasca ceapa. Miezul de nuca si prunele dau si ele aroma. Nu trebuie sa lipseasca nici o mâna de catei de usturoi. Sare, dupa gust. Compozitia aduce putin cu drobul. Cu ea se umple mielul, indesând-o si in zona toracica. Se coase abdomenul cu grija, des, folosind ata groasa de in sau cânepa. La nevoie merge si rafia. Inainte de a-l inchide, se toarna in el vin. Se aduna picioarele si se leaga cu o sârma mai groasa, careia ii lasam un capat mai lung, folositor la scos mielul din groapa, când e gata. Se lasa sa se marineze asa, intr-un vas mai mare, trei patru ore pâna se face jarul. Separat, se face un mujdei din doua capatâni de usturoi pisat, un plic de piper macinat, unul de boia rosu, cimbru si maghiran si un litru de vin. Cu el se freaca bine pe interior, blana jupuita. Aceasta se coase la fel, des. Inainte de a se inchide ermetic, se toarna mujdeiul peste mielul aflat inauntru. O parte din pamântul scos din groapa, amestecat cu apa pâna devine ca o clisa, se foloseste pentru a imbraca blana, pâna când mielul arata ca un ditamai bulgarele de lut. Se scoate o treime din jar din groapa si se aseaza cu cusatura in sus. Se acopera cu jaratec si deasupra se aprinde un alt foc. Când si acele lemne se fac jar, se acopera groapa cu un strat de cinsprezece centimetri de pamânt. Nu mai aveti de asteptat decât… vreo noua ore. Daca pe fundul gropii ati pus pietre mai mari de râu, reduceti timpul de asteptare cu jumatate de ora. Când il scoateti, pielea si blana se indeparteaza precum coaja de pe ou. Pofta mare!
In numarul viitor, pentru ca vine si martisorul, doamna Tuti Beteanu ne invita la pescuit.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
