* dupa lasarea intunericului, Bacaul se transforma intr-un urias dormitor
Sa faci fotografii pe strazile din Bacau este, in general, un sport extrem de riscant. Pentru ca, spre deosebire de orasele in care genul „street photography” este practicat intens, bacauanii nu sunt obisnuiti nici sa fie fotografiati si nici sa zâmbeasca in obiectiv.
M-am incumetat, insa, la o incercare mai dificila: fotografia de strada pe timp de noapte. Asa ca vineri, pe la miezul noptii, mi-am luat camera si trepiedul si am pornit spre Gara. Zona este relativ linistita, ca toate strazile din Bacau. Aveam, insa, sa aflu foarte repede cum este cu relativitatea.
Dupa ce am tras câteva cadre incercând sa aproximez un timp de expunere potrivit cu lumina neoanelor de pe stâlpii de iluminat public, pe când ma pregateam sa-mi strâng ustensilele, vad ca se apropie o masina de politie.
Deja mi s-a derulat scenariul prin fata ochilor: o sa mi se ceara sa-mi justific prezenta in zona si o sa mi se solicite documente justificative pentru bunurile detinute. Pe când ma felicitam ca am cumparat aparatele de pe internet, si pot arata, deci, factura fara probleme, masina de politie opreste iar politistul ma intreaba daca intentionez sa mai stau prin zona.
Probabil ca am facut o fata destul de mirata pentru ca politistul s-a vazut nevoit sa explice: „Daca mai stati, stam si noi pentru ca mai sunt, uneori, persoane dubioase” si arata spre trepiedul pe care era montat aparatul foto. Adica Politia voia sa ma pazeasca sa nu cumva sa-mi fure cineva aparatura?! In România?!
Inca mirat de turnura pe care o luasera lucrurile, am multumit pentru oferta, insa, decisesem deja ca imi terminasem treaba la Gara. Totusi, am realizat ca nu am facut un lucru tocmai cuminte venind singur. Data viitoare sigur nu se va mai intâmpla. Am plecat, apoi, spre intersectia Mioritei cu Energiei.
Dupa ce am orbecait printr-o parcare plina de gropi si balti, am instalat trepiedul pe trotuarul de lânga sensul giratoriu. Am tras câtva cadre cu expunere lunga, ca sa prind dungile de lumina ale farurilor putinelor masini care treceau prin zona, când, un scrâsnet de frâne imi atrage atentia: un Matiz evitase in ultima secunda sa loveasca in plin trei adolescenti care traversau strada pe trecerea de pietoni.
Timp de câteva secunde, soferul nu mai e in stare sa faca nici o miscare, interval suficient pentru ca pustanii sa-i umple parbrizul de flegme. Imi mut din nou locul, undeva pe Mioritei, in apropiere de intersectia cu Banca Nationala.
Nu se intâmpla nimic interesant asa ca ma indrept spre Podul Serbanesti, unde ma salut cu o haita de câini fara stapân care trece, majestuos, prin sensul giratoriu. A trecut aproape o ora de când bântui prin oras. As fi baut un suc, dar de unde sa-l cumpar?!
Toate magazinele si restaurantele sunt inchise la ora unu dimineata. Inainte sa ajung acasa mai fac o tura de centru. Opresc la benzinaria din fata spitalului sa-mi iau un suc.
Inauntru e agitatie, mesele sunt pline, se aude o zumzaiala ca de bistro. Intr-un oras in care crâsmele se inchid inainte de miezul noptii, unicul loc in care se mai poate socializa dupa aceasta ora sunt benzinariile.
[wonderplugin_gallery id=”190″]
