Armata a fost și rămâne cea mai credibilă instituție a românilor. Nu-ți faci armata, nu mărită mama fata! Spaima era poștașul la poartă, la ușă, la întreprindere, cu ordinul de încorporare. Prima rușine, vizita medicală gol pușcă. Foaia de drum. Dansul valizelor prin trenuri, dintr-un colț al țării în altul, să cunoști și tu recrutule (bibane, răcane) țara pe care trebuie să o aperi! A doua rușine, mașina de tuns.
Câți n-am lăcrimat. Adio plete, tuleie de sub nas, blugi. Mă! Cu tine-am venit în vagon? Care ești Lică? Toți capete reflectorizante, îmbrăcați în Kaki, împărțiți pe grupe, plutoane, companii, batalioane, regimente, divizii. La scara aceea, Lică era un simplu X. După jurământ începea AMR-ul. Te îmbolnăveai dacă tot bifai după stingere, pe micuțul calendar, câte zile Au Mai Rămas. Nu aveai tu timp să te plictisești. Adormeai tun după o zi de instrucție. Ce chin când erai trezit să faci de planton, taman în schimbul doi, de la doișpe noaptea la trei!
Dintr-un rebel cu aere de șmecher deveneai mielușel. Acceptai disciplina, nu comentai ordinele superiorului, indiferent cât credeai tu că sunt de tâmpite. Abia în poligon, cu glonțul pe țeavă, deveneai bărbat. „Bă soldat! Ia bine linia de ochire! Decât să plângă mă-ta, mai bine să plângă mă-sa! Dacă nu-l nimerești tu, te nimerește el!” Folclorul era bogat când venea vorba de cântece despre cătănie. „Stau în Unitate/ Fac târâș pe coate/Fac sectoare și plantoane/ Pân’ la liberare. Nu știu ce s-a întâmplat/S-a mărit armata/Bani nu îmi trimit de-acasă/Nici mama nici tata. Când vrei mama să mă vezi/ Vin’ la Unitate/Îmbrăcat în haine verzi/ Cum le fac pe toate. Jumătate din inimă bate/ bate pentru mama/ Iar cealaltă jumătate/Bate pentru tata.” Sau: „Nu-i ușor din gur-a spune/ Să fii militar pe lume/ Ordinul să-l execuți/ori pe fată s-o săruți.”
Mamele nu plângeau. Știau că feciorii lor sunt pe mâini bune. Ei oftau creduli, sperând că iubitele, logodnicele, nu merg la discotecă, la bal, la hore, fără ei. Mulți, când erau lăsați la vatră aveau deja o meserie. Șoferi, mecanici, sau alegeau să rămână în continuare în cadrul armatei, trimiși la școli, înaintând în grad. Teriștii, cei cu stagiu de armată redus, viitori studenți sau absolvenți de facultate, după depunerea jurământului aveau o perioadă de pregătire puțin mai diferită. Primeau grade mai mari la trecerea în rezervă, de viitori comandanți de plutoane, companii, în caz de mobilizare generală. Studentele făceau și ele pregătire premilitară, în ultimii ani de facultate, primind grade militare. Armata are nevoie de specialist în toate domeniile, și în spatele frontului.
Ziua Armatei se sărbătorește pe 25 octombrie, celebrând anul acesta 78 de ani de la luptele duse la Carei, în 1944, pentru eliberarea teritoriului patriei și victoria împotriva fascismului.
„Armata e cu noi” s-a strigat în decembrie, 1989. Și este a noastră, pentru că fiii acestei națiuni o formează. Este compusă astăzi de 70 000 de militari și 50 000 de rezerviști. Ne dorim toți să fie pace!
