Anul trecut în luna aprilie se dădea startul înscriieriilor pentru locuințele ce urmau să fie construite de cei peste 450 de voluntari în cartierul Izvoare, proiect ce face parte din evenimentul Big Build, deja consacrat de Asociația Habitat for Humanity.
Patruzeci de locuințe fuseseră programate a fi construite atunci, însă imediat după ce proiectul ajunsese pe masa consilierilor locali a și fost blocat din cauză că Planul Urbanistic nu permitea construirea unor locuințe pe un amplasament cu destinație industrială. Autoritățile spun că au rezolvat, între timp, problema iar șantierul va fi repornit.
Familiile care vor locui în casele construite în cadrul acestui proiect, vor trebui să lucreze cot la cot cu voluntarii. Viceprimarul Dragoș Ștefan a anunțat, zilele trecute, că a fost emisă autorizația de construire și că evenimentul propriu-zis se va desfășura în perioada 2-6 octombrie 2017, urmând ca Primăria să asigure fonduri pentru drum, gaz și electriciate în anul 2018.
„În ultima perioadă am depus eforturi susținute, alături de primarul Cosmin Necula, pentru ca acest proiect social de mare anvergură să poată continua. Am semnat în aceste zile autorizația de construire, ceea ce înseamnă că șantierul se poate desfășura cu toată forța”
– Dragoș Ștefan, viceprimarul municipiul Bacău