După ce a construit locuințe în municipiile Moinești și Bacău, Habitat for Humanity a decis să continue proiectul în mediul rural.
„Chiar astăzi am fost la notar și am semnat actele pentru dezmembrarea loturilor care vor primi număr cadastral”, a declarat Diana Albu, primar. E vorba despre cinci terenuri pe care vor fi construite zece case duplex, pentru zece familii.
„Dintre mai multe comune care erau interesate de acest proiect, am fost aleși noi datorită punctajului foarte bun și a faptului că punem la dispoziție un teren pe care vom putea asigura accesul la utilități”, a precizat Diana Albu. Primăria primește dosarele familiilor interesate, asigură terenul și se obligă să realizeze racordarea caselor la rețelele de apă, canalizare și energie electrică.
Se lucrează pe toate fronturile…
Important este ca oamenii să înțeleagă că nu e vorba despre locuințe sociale, a mai spus primărița: „Proiectul se adresează familiilor cu venituri, care pot rambursa costul construcției plătind rate lunare, fără dobândă.” Familii ai căror membri au loc de muncă dar nu câștigă suficient de mult pentru a contracta un credit bancar ca să-și cumpere sau să-și construiască o casă.
Terenurile alese de autorități se află situate pe drumul spre cartierul Găzărie, înainte de pod. Proiectul realizat de Habitat for Humanity nu e singurul lucru bun care se întâmplă în Poduri. „Se lucrează la drumurile din Prohozești și Cornet, două din cele șase finanțate prin PNDL.
Până acum, s-a executat cam un kilometru pe fiecare”, explică Diana Albu. Toate vor fi asfaltate și vor avea rigole betonate. Se mai lucrează, de asemenea, la Căminul Cultural Cernu, construit prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, la sistemul de canalizare și la cel de alimentare cu gaze. Mai există un proiect, pentru Școala Cernu, dar abia a fost depus și nu se știe dacă va fi sau nu aprobat.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.