27 decembrie 2024

Guvernul cheltuie 3,1 milioane de euro ca să afle cât de deștepți sunt românii

România se pregătește să evalueze pentru prima dată competențele de citire, calcul și capacitatea de rezolvare a problemelor în rândul persoanelor de 16-65 de ani. Această evaluare va fi realizată prin intermediul Programului pentru Evaluarea Competențelor Adulților (PIAAC), cunoscut și sub denumirea de „PISA pentru adulți”, sub egida Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Memorandumul în acest sens a fost aprobat în ședința de Guvern de astăzi, 9 mai.

Ministrul Educației și ministrul Muncii vor transmite către OCDE scrisoarea de confirmare a participării României la acest program de evaluare. Colectarea datelor pentru testarea PIAAC este programată să aibă loc între 2024 și 2029, iar costurile estimate pentru această perioadă se ridică la 3,1 milioane de euro.



Pentru a asigura finanțarea acestui proiect de amploare, Guvernul României va aloca fonduri din bugetul Ministerului Educației pentru perioada 2025-2027. Cheltuielile internaționale, precum și cele interne de implementare la nivel național, vor fi acoperite din aceste resurse.

PIAAC este un program care evaluează capacitatea populației adulte în domenii esențiale precum citirea, calculul și rezolvarea problemelor. El furnizează o imagine de ansamblu asupra gradului de alfabetizare a populației adulte, evidențiind diferențele între competențele individuale și cerințele pieței muncii.

Pentru implementarea acestui program la nivel național, România va emite o hotărâre guvernamentală în acest sens, la propunerea Ministerului Educației și a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Organizarea va implica stabilirea unei rețele de instituții care să coordoneze și să gestioneze PIAAC, inclusiv desemnarea unui centru național responsabil de implementare conform standardelor internaționale.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img