E memorabil ce a spus Golda Meir poporului evreu: ,,Dacă vreți să construiți o țară în care se vor întoarce fiii și fiicele tale, dacă vreți să construiți o țară în care oamenii vor pleca doar în timpul vacanțelor, dacă vreți să construiți o țară care nu va avea frică pentru viitor, atunci faceți doar doi pași:
1. Echivalați corupția cu trădarea de țară, iar oficialii corupți cu trădători până la a șaptea generație.
2. Faceți trei profesii cele mai bine plătite și cele mai respectate: profesia de militar, profesor și medic. Și cel mai important – munciți, munciți și munciți, pentru că nimeni în afară de voi nu vă va proteja, nimeni în afară de voi nu vă va hrăni și doar voi aveți nevoie de țara voastră, nimeni altcineva”.
Ce simplu e! Simplu de tot; pilduitor. Cinste, trudă, dreptate croită din genele exigenței, prioritate pentru valorile autentice care mișcă (pozitiv) lumea, asumarea responsabilității, demnitate…
Imaginați-vă că ați merge la o întâlnire a Parlamentului, a Guvernului sau a staff-ului cotrocenist, unde, invitat fiind să rostiți câteva vorbe, le-ați spune, cu ghilimelele de rigoare, chiar pe cele ale fostului prim-ministru israelian. Pentru a valoriza/ valorifica reacția ascultătorilor, ideal ar fi să fiți însoțiți de o echipă constituită din psihologi, sociologi, psihiatri, caricaturiști, romancieri, pictori etc. Ceea ce ar surprinde aceștia pe chipul aleșilor ar putea constitui, sunt sigur, o parte fundamentală a unui tezaur al marii noastre tristeți naționale.
Îmi imaginez că un Picasso ar realiza versiuni tragice, cu un titlu adaptat: ,,Guernica mioritică”. Pe Kafka ți-ar da prin gând să-l cenzurezi, după ce-ți va comunica impresiile: ,,Un cretin e un cretin. Doi cretini sunt doi cretini. Zece mii de cretini formează un partid politic”. Freud ar zice șoptit, cu scârbă: ,,Trăim o perioadă ciudată, în care suntem surprinşi să observăm că progresul merge pas la pas cu barbarismul”. Etc.
Ion Fercu
